19 ianuarie 2015

Rata şomajul a crescut, în ultimul an, cu 0,15 procente
·        Astfel, judeţul Suceava are aproape 300 de şomeri în plus.
La sfârşitul lunii decembrie 2014, rata şomajului la nivelul judeţului Suceava a ajuns la 6,58%, anunţă Mirela Adomnicăi, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Potrivit oficialului AJOFM, rata şomajului a crescut, comparativ cu finele anului 2013, cu 0,15  procente.
„Acest procentaj de 0,15%, reprezentând creşterea ratei şomajului, înseamnă, practic 296 de şomeri în plus în evidenţele noastre”,  a declarat şefa AJOFM.
Mirela Adomnicăi spune că mare parte, respectiv 10.033 de persoane sunt şomerii neindemnizaţi, reprezentând peste 60% din numărul celor care figurează în scriptele instituţiei. Aceştia din urmă provenind din categoria celor care au manifestat interes de a se înscrie în evidenţe, pentru a-şi găsi un loc de muncă prin intermediul AJOFM. De asemenea, 2.598 de persoane sunt beneficiari ai Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi care primesc ajutor social.
Pe de altă parte, 73% din totalul şomerilor din evidenţele AJOFM au nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional, iar 22% sunt absolvenţi de liceu sau şcoli postliceale. Doar 55 din şomerii din judeţul Suceava au studii universitare.

În categorie şomerilor sunt cuprinşi, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 74 de ani, care nu au un loc de muncă, cele care sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 2 săptămâni, precum şi cele care au căutat activ un loc de muncă în ultimele 4 săptămâni.