10 ianuarie 2013


Trei şedinţe fără succes în stabilirea taxelor şi impozitelor locale
·        Ieri, consilierii locali nu s-au mai adunat la masa dezbaterilor, întrucât  noul act normativ al Guvernului, aprobat miercuri, intră în vigoare după 3 zile de la aprobare.
·        Marţi, autorităţile sucevene au amânat luarea unei decizii, hotărând să aştepte decizia de miercuri a Cabinetului Ponta.          
Şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local Suceava, în care urma să se decidă care va fi nivelul taxelor şi impozitelor locale pe care sucevenii le vor dator în 2013, a fost amânată pentru sâmbătă la ora 10.00. Primarul Ion Lungu a declarat că Ordonanţa de Guvern referitoare la dările locale pe anul acesta a fost aprobată în şedinţa de miercuri a executivului central, iar potrivit va fi reglementărilor în vigoare, actul normativ va fi publică în Monitorul Oficial la 3 zile după aprobare. Aceasta este cea de a doua amânare a discutării proiectului de hotărâre de consiliul local privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale, marţi aleşii locali optând să aştepte decizia de miercuri a Cabinetului Ponta. Autorităţile locale sucevene sperau ca precizările guvernamentale să se facă prin ordonanţa de urgenţă, act normativ care este publicat în Monitorul Oficial în aceeaşi zi în care a fost adoptat. Numai în acest mod, joi, consilierii locali ar fi putut delibera în cunoştinţă de cauză asupra obligaţiilor locale pe 2013. Pe de altă parte, edilul şef Ion Lungu precizase, marţi, că indiferent ce va decide Guvernul, Consiliul Local se va întruni joi, chiar dacă ar fi fost să aprobe creşterea nivelului taxelor şi impozitelor locale cu 16% şi, în compensare, să procedeze la micşorarea  taxei de salubritate de la 4 lei de persoană şi lună, la 3 de persoană şi lună.  Pe 19 decembrie 2012, Consiliul Local Suceava a hotărât să  păstreze cuantumul vechi al dărilor locale, unul nemajorat în ultimii 7 ani. Însă, prin HG nr. 1309 de pe 27 decembrie 2012, Guvernul Ponta consacra actualizarea obligatorie a nivelului taxelor şi impozitelor locale cu 16%,  respectiv cu rata cumulată a inflaţiei înregistrată în ultimii 3 ani. De menţionat este şi faptul că locuitorii Sucevei nu se vor putea mai prezenta începând de astăzi la ghişee, pentru a-şi face datoria de contribuabili,  casieriile fiind abordabile, în acest sens, abia de luni, 14 ianuarie.