Din cauza că o parte aparţine CJ,
Sediul Primăriei Suceava nu va mai fi reabilitat
termic cu fonduri europene
·
„Se
ştie că 50% din imobil este al Consiliului Judeţean, însă avem o strategie,
aceea de a finaliza Centrul Cultural Bucovina, după care va avea loc o
reglementare patrimonială între cele două părţi”, a subliniat primarul Ion Lungu.
Sediul Primăriei municipiului Suceava nu va mai putea fi reabilitat
termic cu fonduri europene, a anunţat şeful administraţiei locale, Ion Lungu. Cauza
o reprezintă nereglementarea situaţiei patrimoniale între Consiliul Judeţean şi
Primărie, o parte a clădirii fiind proprietate a celei dintâi instituţii. „Proiectul
de reabilitare termică a Primăriei a căzut, pentru că nu suntem proprietarii,
în totalitate, a acestei clădiri. Se ştie că 50% din imobil este al Consiliului
Judeţean, însă avem o strategie, aceea de a finaliza Centrul Cultural Bucovina,
după care va avea loc o reglementare patrimonială între cele două părţi”, a
subliniat primarul Lungu. Consiliul Local a aprobat Planul de Acţiune pentru
Energie Durabilă a municipiului Suceava(PAED), document necesar în vederea
obţinerii de fonduri nerambursabile prin Programul de cooperare
elveţiano-română pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul
Uniunii Europene. Comitetul de selecţie a acceptat candidatura municipiului
Suceava, pe 12 martie 2012 fiind semnat acordul privind asistenţa acordată în
scopul facilitării pregătirii proiectelor. PAED reprezintă un set de măsuri de eficientizare a utilizării resurselor
locale, folosirea energiei regenerabile şi dezvoltarea de programe pentru reducerea
consumului de utilităţi publice. „Este o piesă obligatorie la dosar, planul
oferind informaţii despre modul de utilizare a energiei verzi până în anul
2020”, precizează şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu. Suceava a
încercat, iniţial, să atragă bani pentru reabilitarea sistemului de iluminat
public, în completarea lucrărilor deja finalizate prin Programul Operaţional
Regional, amenajarea unui sistem de încălzire a Bazarului cu panouri solare şi
pompe de căldură, precum şi pentru reabilitarea termică a imobilului în care
îşi desfăşoară activitatea. Suma pusă la
bătaie de partea elveţiană este de 40 de milioane de franci elveţieni, agreate
în programul de finanţare fiind 4 municipalităţi din regiuni de dezvoltare
diferite, respectiv Suceava, Cluj Napoca, Braşov şi Arad. Grantul este de 85% din totalul finanţării,
co-participarea autorităţii locale fiind de 15%.