Bătălie cruntă pentru preluarea serviciului de
salubritate al Sucevei
·
CNSC
nu a suspendat licitaţia, şa cum a cerut o firmă înscrisă în competiţie,
aceasta urmând a fi ţinută pe 15
ianuarie.
·
În
această iarnă, din cauza lipsei unui operator titular al contractului privind
serviciile de salubritate, Suceava a avut destul de mult de suferit.
În ciuda unor piedici, procedura pentru desemnarea
unui nou operator de salubritate în municipiul Suceava continuă, a declarat,
ieri, primarul reşedinţei de judeţ, Ion Lungu.
Potrivit edilului şef, Consiliul Naţional de
Soluţionare a Contestaţiilor a acceptat contestaţia înaintată de Vitalia
Servicii pentru Mediu, firmă care a cerut modificarea mărimii cifrei de afaceri
pe ultimii 3 ani, cifră inclusă în caietul de sarcini ca o condiţie pentru
înscrierea în competiţie. Consiliul Local al municipiului Suceava aprobase o
cifră de afaceri de 24,5 milioane de lei, drept pentru care CNSC a coborât-o la
6,2 milioane de lei, total valabil pentru anii 2009, 2010 şi 2012. „Ca atare,
am operat această modificare, iar licitaţia nu se suspendă, aşa cum au cerut
firma care a făcut contestaţia, ci va avea loc pe 15 ianuarie. Presimt o
bătălie cruntă şi, sigur, unele contestaţii după aceasta. Însă, în câteva luni,
vom avea un nou operator de salubritate”, a declarat primul gospodar al Sucevei.
Lungu a precizat că, în această iarnă, din cauza lipsei unui operator titular
al contractului privind serviciile de salubritate, municipiul Suceava a avut
destul de mult de suferit. „Cei de la Rosal nu s-au putut pregătit aşa cum
trebuie pentru deszăpezire şi intervenţii la îngheţ, însă, chiar şi aşa, până,
în prezent, comparativ cu Botoşani şi Iaşi, în municipiul Suceava s-a circulat
cât de cât normal”, a accentuat primarul Ion Lungu.
Începând 1 decembrie 2012, din cauza declanşării cu
întârziere a procedurilor de licitaţie, autorităţile
sucevene au fost nevoite să prelungească vechiul contract de concesionare a
serviciilor publice de salubritate, document parafat încă din anul 2004 cu
Rosal Grup.