08 ianuarie 2013


Sucevenii învaţă regulile parcării în subteran
·        Nu ne dorim nici ca parcările să stea neocupate, acestea fiind amenajate tocmai pentru a descongestiona traficul din zona centrală a oraşului”, precizează primarul Ion Lungu.
Conducătorii auto suceveni au început să respecte Regulamentului de organizare şi funcţionare, în regim de gratuitate, a parcărilor din zona centrală a municipiului reşedinţă de judeţ. Conformare vine după ce, de la mijlocul săptămânii trecute, a intrat în vigoare prevederea potrivit căreia staţionarea în subteran nu poate depăşi mai mult de 12 ore într-un interval orar de 24 de ore.  Primarul Ion Lungu spune că, ieri dimineaţă, în prima amenajare a parcărilor erau libere 56 de locuri, în timp ce în cea de a doua, nu fuseseră ocupate 29 de locuri. Aceasta însemnă că la dispoziţia celor care vin cu treburi  în centrul urbei erau în jur de jumătate din totalul locurilor de parcare.  „Mulţumesc conducătorilor auto că au înţeles mesajul autorităţilor şi îi rog, în continuare, să se conformeze Regulamentului aprobat de Consiliul Local. Nu ne dorim nici ca parcările să stea neocupate, deoarece acestea au fost amenajate tocmai pentru descongestiona traficul din zona centrală a oraşului”, a subliniat şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu. Potrivit Regulamentului amintit depăşirea duratei legale de parcare în subteran poate fi sancţionată contravenţional cu amendă cuprinsă între 50 de lei şi 1000 de lei. Finanţarea pentru construirea obiectivului sucevean a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), cele două sectoare pentru parcări subterane având 107 locuri şi, respectiv, 55 de locuri. Proiectul a avut valoarea totală de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.