21 ianuarie 2013



Judeţul Suceava are aproape 100 de produse tradiţionale atestate
În judeţul Suceava îşi desfăşoară activitatea, în domeniul produselor tradiţionale, 24 de societăţi comerciale. Aşa informează directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură, Vasile Schipor, precizând că respectivii operatori au 94 de produse atestate. Astfel, în sectorul producţiei de lapte înregistrate sunt 16 societăţi comerciale, cu 31 de produse atestate, iar în cel al cărnii îşi desfăşoară activitatea 7 firme,  având 60 de produse care au obţinut atestare de la organismelor specializate. În ceea ce priveşte băuturile alcoolice, judeţul Suceava are 3 produse atestate, acestea fiind fabricate şi date la comercializare de către o singură firmă de profil. Potrivit şeful Direcţiei pentru Agricultură,  în 2012, lucrătorii din subordine au acordat consultanţă la 28 agenţi economici cu privire la recunoaşterea şi protecţia produselor tradiţionale româneşti în UE. Pe de altă parte, reliefează Vasile Schipor, în  agricultura ecologică, anul trecut, în judeţul Suceava au fost procesate 4.563 fişe ale operatorilor  înregistraţi la această instituţie şi s-au operat 138 de inspecţii privind supravegherea operatorilor înregistraţi, conform tematicilor Ministerului Agriculturii. Tradiţional este considerat produsul obţinut din materii prime tradiţionale, care prezintă o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un procedeu  tehnologic de producţie şi/sau de prelucrare tradiţional. Totodată, produsul tradiţional se distinge în mod clar de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii.