21 ianuarie 2013


Centrul pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene va fi dat în folosinţă luna viitoare
Panglica inaugurală a Centrului pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene va fi tăiată cel mai târziu la sfârşitul lunii februarie, a anunţat, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Edilul şef sucevean a precizat că lucrările mari au fost încheiate, în prezent intervenindu-se doar la unele dintre instalaţiile interioare. „Obiectivul este finalizat, însă mai sunt unele activităţi de punere în funcţiune a instalaţiilor de ventilaţie şi a celor de încălzire. Celelalte  lucrări sunt gata, de aceea sper ca, nu mai târziu de luna februarie, Centrul de conservare a tradiţiilor populare va fi dat în folosinţă”, a declarat şeful administraţie locale sucevene, Ion Lungu. Execuţia la Centrul pentru susţinerea tradiţiilor populare a fost adjudecată de firma suceveană Muha, imobilul care va găzdui viitoarea instituţie culturală fiind ridicat pe strada „Univesrsităţii”, în apropierea Patinoarului artificial. Clădirea este structurată pe demisol, parter, două etaje şi mansardă.  Potrivit proiectului, demisolul este alocat spaţiilor tehnice, depozitelor şi arhivei, la parter vor funcţiona două puncte de informare turistică şi specificul activităţii instituţiei, iar etajul întâi este rezervat sălii multimedia de conferinţe - locaţie de închiriat pentru acţiuni sociale, culturale şi educative. Cel de al doilea al etaj va avea 7 ateliere meşteşugăreşti în suprafaţă de 207 metri pătraţi, inclusiv cu depozitele aferente, toate oferite spre închiriere, în ideea prezentării turiştilor şi altor vizitatori a modului în care sunt produse obiectele tradiţionale. Este vorba despre ateliere de confecţionare măşti, încondeiere ouă, ţesături, pielărie, ceramică, pictură icoane şi prelucrare lemn, întreaga activitate a acestora putând fi observată continuu şi direct, începând de la materie primă la produsul finit. Mansarda este va fi compusă din  două spaţii expoziţionale acoperite, care vor deservi parţial atelierele meşteşugăreşti, în scopul expunerii obiectelor tradiţionale create. Proiectul „Centru pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene” a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere şi a avut ca perioadă de implementare 30 de luni.