28 ianuarie 2013


Echipe mixte controlează poluatorii cursurilor de apă din judeţ
·        Comisarii de Mediu şi specialiştii SGA vor descinde la operatorii economici care evacuează ape insuficient epurate în pâraie. 
·        Stăm foarte prost din acest punct de vedere, pentru că practic, epurăm doar 22% din volumul total de 22 de milioane de metri cubi de ape uzate” a declarat prefectul Florin Sinescu.
Comisariatul Judeţean Suceava  al Gărzii de Mediu declanşează, începând de astăzi, o campanie de controale la staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate din judeţul Suceava. Comisarul şef, Adriana Iordache, a declarat că acţiunea va dura până pe 11 februarie, iar din echipele de control vor face parte şi reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor(SGA). „Comisariatul General al Gărzii de Mediu a iniţiat o un control la staţiile de epurare, începând cu 24 ianuarie. La Suceava, acesta demarează de marţi, durează până pe 11 februarie, invitaţi fiind şi reprezentanţii SGA”, a precizat Adriana Iordache. Cooptarea specialiştilor SGA survine intervenţiei prefectului de Suceava, Florin Sinescu, care, pe fondul evacuării de cantităţi imense de ape uzate insuficient epurate în râurile şi păraiele din judeţ, a solicitat luarea de măsuri la cei 95 de operatori economici poluatori din evidenţa SGA. „Avem o problemă şi stăm foarte prost din acest punct de vedere, pentru că practic, epurăm doar 22% din volumul total de 22 de milioane de metri cubi de ape uzate. Vreau un raport complet de la Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, astfel încât să vedem ce planuri de conformare au toţi agenţii poluatori şi ce putem face să reducem acest volum mare de apă uzată”, a evidenţiat reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florin Sinescu, adăugând că autorităţile responsabile nu trebuie se mulţumească doar cu aplicarea unei amenzi, iar problema să rămână nerezolvată. Pe de altă parte, directorul executiv la Sistemului de Gospodărire a Apelor, Corneliu Vornicu, a recunoscut că, într-adevăr,  lucrurile nu sunt în ordine. „Foarte mulţi agenţi economici au planuri de conformare, etape de îndeplinit, care sunt în curs. Însă,  trebuie spus, gradul de poluare este foarte mare”, a explicat Corneliu Vornicu.