Peste o treime din primăriile sucevene nu au
bani de salarii până la finele anului
·
Necesarul
estimat pentru ultimele două luni ale acestui an este de 105 milioane de lei,
prefectul Sinescu cerând aceşti bani de la Guvern.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu a ă înaintat la Bucureşti o
situaţie cu necesarului pe care primăriile din judeţul Suceava îl reclamă în
vederea achitării cheltuielilor de personal până la sfârşitul anului 2012. „Am
înaintat la Guvern situaţia centralizată a cheltuielilor de personal de la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea solicitării asigurării
finanţării. Urmează ca primăriilor din judeţ să le parvină aceste sume, în aşa
fel ca toţi angajaţii să-şi primească salariile la timp”, a precizat Florin
Sinescu, prefectul judeţului Suceava. Potrivit situaţiei centralizatoare întocmite
de Instituţia prefectului judeţului Suceava şi de Consiliul Judeţean Suceava,
până pe 31 octombrie 2012 s-au achitat drepturi salariale în sumă de 437,8 milioane
de lei, necesarul estimat pentru ultimele două luni ale acestui an fiind de 105
milioane de lei. Conform unei informări a Prefecturii, 38 de unităţi
administrativ-teritoriale nu deţin în totalitate fondurile pentru plata
salariilor până la sfârşitul acestui an, fiecare dintre acesta având nevoie de
sume cuprinse între 600 de lei şi 2,37 de milioane de lei. Totalul cheltuielilor
de personal estimat pentru anul 2012 la nivelul celor 114 de unităţilor
administrativ de primării din judeţul Suceava este de 543.8 milioane de lei,
deferenţa între plafonul actualizat şi necesarul estimat ridicându-se la 5,14
milioane de lei.