Creşte numărul şomerilor care
nu mai primesc indemnizaţie
·
Din totalul sucevenilor fără loc de
muncă, 5.764 sunt beneficiari de ajutor de şomaj, alţii 7.654 neamaivând parte
de susţinere financiară.
Rata şomajului este în creştere în judeţul Suceava, informează Agenţia pentru Ocuparea Forţei de
Muncă(AJOFM). Potrivit datelor instituţiei sucevene, la începutul acestei luni, în judeţ erau luaţi în evidenţe 13.418
şomeri. Faţă de debutul lunii anterioare, numărul sucevenilor fără slujbă a
sporit, încă 755 de persoane depunând dosarele pentru obţinerea sprijinului
financiar legal. Astfel, dacă la începutul lui 2012, rata şomajului era
de 4,8 %, acum ajuns la 5,49%, cu 0,32% peste
media naţională. De remarcat este faptul că, numărul şomerilor
neindemnizaţi a devenit mai mare decât al celor care primesc ajutor din partea
statului. Aşa se face că, din totalul
persoanelor fără un loc de muncă, 5.764 sunt beneficiari de ajutor de şomaj,
altele 7.654 neamaivând parte de susţinere financiară. Potrivit oficialilor
AJOFM, indemnizaţia de şomaj se acordă diferenţiat în funcţie de stadiul
de cotizare, respectiv pe o perioadă de 6 luni-pentru stagiu de 1 an; de 9 luni
în cazul unei contribuţii de cel puţin 5 ani şi de 12 luni - la un stagiu de
cotizare mai mare de 10 ani. Suma acordată lunar este de 75% din salariul minim
brut pe ţară, pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel puţin 1 an. La
aceasta se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de
bază lunar brut pe ultimele 12 luni, adică o cotă procentuală diferenţiată în
funcţie de stagiul de cotizare. Este vorba despre 3% pentru stagiul de 3 ani,
procentajul mergând până la 10% în cazul unei contribuţii de peste 20 de ani.
Conducerea AJOFM informează că solicitarea pentru acordarea indemnizaţiei de
şomaj trebuie înaintată în cel mult 10 zile de la data încetării raporturilor
de serviciu. În situaţia în care cererea pentru stabilirea dreptului la
ajutorul de şomaj depăşeşte termenul de 10 zile - dar nu mai târziu de 12 luni
de la data încetării raportului de serviciu - indemnizaţia se dă cu data înregistrării
la Agenţie, persoana cu pricina având o discontinuitate în constituirea
stagiului de cotizare.