Cinism funciar

Comentatori politici îşi dădeau cu părerea, recent, pe un post de televiziune, asupra dimensiunilor evaziunii fiscale din România, plasând fenomenul, în mod covârşitor, în agricultură. Analiştii cu pricina acuzau neintroducerea impozitului pe venitul agricol, ca fiind una dintre principalele cauze ale văduvirii bugetului de stat. Îmi place să cred că, probabil, aceştia nu se refereau la ţăranii de rând, pentru care un nou impozit ar veni ca o măciucă în moalele capului. Nu producătorii de rând sunt marii vinovaţi pentru golul din buget, deoarece nu aceştia se îmbogăţesc de pe urma trudei lor anuale, ci mai degrabă intermediarii şi comercianţii. Pălmaşii de la munca pământului sunt cei care mai tot timpul se află la voia a ceva sau cuiva: a secetei, dezlănţuirii stihiilor, samsarilor sau mai marilor care le conduc destinele. Dacă într-un e secetă sau plouă peste măsură, sătenii noştri se văd nu atât cu munca în zadar şi banii cheltuiţi de pomană, cât mai ales cu hambarele şi cămările goale. Nici atunci cînd Dumnezeu îi binecuvântează cu un an mănos, micii fermieri - aşa cum sunt ţăranii numiţi, acum de când cu Uniunea Europeană - nu vor avea prilej să se bucure prea mult de recolta bogată. Pentru că - plocon pe capul lor - avem economie funcţională de piaţă, şi, implacabil, preţurile sunt stabilite în urma întâlnirii cererii cu oferta. Dacă producţia lor e mare şi, prin urmare, oferta aşişderea, preţurile vor fi mici, iar la final ţăranii se vor alege cu o răsplată care nu le va acoperi nici măcar cheltuielile. Ca să nu mai vorbim de profit, bani care chiar dacă există vor fi din nou băgaţi în pământ, pentru reluarea, de la capăt, al ciclului agricol, a trudei fără de zăbavă. Iată de ce, spre inocenta mirare şi indignarea a respectivilor comentatori, terenurile moştenite de la moşi-strămoşi, şi mult râvnite după Revoluţie, rămân acum tot mai des neîntoarse sub brăzdarul plugului. Al plugului tras de cai, tot ca pe vremea bunilor şi străbunilor noştri, deoarece câţi dintre ţărani îşi permit măcar să jinduiască la minunile mecanizării super-moderne a agriculturii? Nici măcar la un vechi şi autohton tractor fabricat pe timpuri la Braşov nu mai pot să apeleze ţăranii noştri, un hectar arat păpându-le acestora pensia pe care o primesc după o întreagă lună de aşteptare. Să vorbeşti de încă de un impozit, de amenzi pentru pământul lăsat de nevoie nelucrat sau, şi mai mult de confiscarea acestuia, este o dovadă de cinism fără margini. Mai ales în situaţia în care peste jumătate din populaţie locuieşte la sate, iar agricultura românească, aşa cum este ea, continuă să supravieţuiască tocmai datorită părinţilor şi bunicilor noştri, pentru care pământul rămâne imaculat şi sfânt.