22 noiembrie 2012


Prin prelungire de contract,
Rosal va asigura salubritatea şi deszăpezirea din municipiul Suceava
·        Aceasta după ce licitaţia pentru desemnarea unui nou operator a fost întârziată de consilierii locali USL, cât şi de unele nereguli la întocmirea caietului de sarcini.  
Autorităţile sucevene au prelungit contractul de concesionare a serviciilor publice de salubritate semnate în anul 2004 cu Rosal Grup. Prelungirea, aprobată ieri, de Consiliul Local Suceava, este valabilă de la 1 decembrie, dată la care vechiul contract încetează, demersul venind pe fondul neţinerii licitaţiei pentru  desemnarea unui nou operator. Pe de altă parte, municipiul Suceava nu dispune de dotare corespunzătoare şi personal specializat, astfel încât să obţină licenţă de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Serviciilor Publice. În aceste circumstanţe, municipiul Suceava risca să rămână fără servicii de măturat stradal, îndepărtare a lunecuşului şi deszăpezire. Procedurile de licitaţie sunt în curs de derulare,  acestea putând să fi încheiate chiar şi în primăvară . „Prin elaborarea acestui proiect de hotărâre a fost stabilită soluţia de asigurare a continuităţii serviciului public de salubritate, până la definitivarea procedurilor de delegare de gestiune prin concesionare a  acestuia, precum şi a serviciilor de iarnă”, a declarat Mihai Hostiuc, şeful compartimentului specializat al Primăriei. Reamintim că, în vară, în prima şedinţă a deliberativului local, în care s-a supus dezbaterii delegarea serviciilor de salubritate stradală şi de deszăpezire, consilieri locali PSD şi PNL au votat pentru amânarea proiectului legislativ amintit, astfel încât acestuia să i se aducă amendamente şi completări. În cele din urmă, pe lângă întârzierea procedurii, acestea s-au dovedit a nu fi şi cele mai corecte. În consecinţă, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice(ANRMAP) a retrimis dosarul la Suceava, cauzele constând, în principal, în lipsa matricei riscurilor şi includerea unei prevederi restrictive pentru firmele care se înscriu la licitaţie cu jumătate din utilaje mai vechi de 10 ani.