• Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a fost, în septembrie 2011, cu 10,3% mai mic faţă de cel înregistrat cu un an în urmă
• Din banii statului, în vară s-a ridicat doar 2% din numărul de locuinţe, 98% fiind rezultatul investiţiilor private
Pe piaţa suceveană a construcţiilor începe să se resimtă criza economică şi căderea a pieţei imobiliarelor. Aceasta dacă ar fi să cităm datele oferite recent publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, potrivit cărora numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a fost, în septembrie 2011, cu 10,3% mai mic decât cel înregistrat în urmă cu an. În luna la care facem referire, în judeţ au fost cerute şi înmânate 270 de asemenea documente, comparativ cu august a aceluiaşi an, consemnată fiind o diminuare numerică şi mai mare, de 23,1 procente, regres pus şi pe seama apropierii toamnei şi viitoarei restrângeri a activităţilor în domeniu.
Suceava continuă să ocupe, din punctul de vedere al autorizării, locul doi pe ţară, după judeţul Ilfov, deţinând 7% din totalul autorizaţiilor de construire de imobile rezidenţiale, cele mai multe, respectiv 70,04%, fiind solicitate în mediul rural. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, sucevenii deţin supremaţia cu 30% din numărul autorizaţiilor din noiembrie 2011, la rând, în ordine descrescătoare venind judeţele Iaşi(19,2%), Neamţ(17,4%), Bacău(15,5%), Botoşani (7,4%) şi Vaslui(6,5%). Totodată, de remarcat este faptul că, în trimestrul al doilea al anului acesta, în judeţul Suceava au fost finalizate 849 de locuinţe, cu 254 mai multe raportat la trimestrul anterior(+42,7%) dar cu 103 mai puţine în comparaţie cu intervalul similar al anului 2010(-2,6%).
Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că, în lunile aprilie, mai şi iunie 2011, doar 2% din locuinţe au fost ridicate din fonduri publice, iar 98% cu finanţare privată, adică din contribuţii financiare proprii ale persoanelor fizice care construiesc în regie proprie. Ponderea cea mai mare a unităţilor de locuit date gata în trimestrul al doilea din 2011 a fost consemnată la sate, respectiv 61,5%.
De spus ar mai fi că, în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2011, în judeţul Suceava au fost eliberate 2.150 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 5% în minus faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.