17 noiembrie 2011

Suceava, între cele 4 oraşe care vor beneficia de finanţare elveţiană pentru proiecte de energie durabilă

Municipalitatea suceveană a primit, ieri, confirmarea că a fost selectată în rândul celor 4 localităţi urbane din ţară care vor putea accesa un program european cu finanţare europeană pentru proiecte în domeniul energiei durabile. Primarul Ion Lungu a declarat că Suceava a întrunit 53,125 de puncte din 100 posibile, punctajul cel mai mare fiind cumulat la criteriul financiar(24,35 de puncte), diferenţa fiind adunată la experienţa în proiecte europene, resurse umane care lucrează în asemene proiecte, cât şi la managementul energie durabile. Lungu spune că urmează întocmirea, conform ghidului, a Programului de acţiune pentru Energie Durabilă(PAED) care va fi supus aprobării Consiliului Local. „După aceasta vom putea merge mai departe cu documentaţie necesară, întocmirea studiilor de fezabilitate şi proiectelor tehnice, astfel încât să putem beneficia cât mai repede de această finanţare”, declară edilul şef. Lungu speră ca Suceava să acceseze fonduri cât mai consistente din totalul disponibil, cele 4 oraşe din ţară bătându-se pentru 10 proiecte, ceea ce teoretic înseamnă că fiecărui concurent îi revin 2,5 proiecte. Municipiul Suceava va întocmi 3 proiecte, respectiv cele de reabilitare termică a sediului Primăriei, modernizarea sistemului de iluminat public în cartierele oraşului şi cel de încălzire a Bazarului cu energie verde, Lungu subliniind că fiecare dintre ele sunt la fel de importante. „Este important şi Bazarul, pentru confortul comercianţilor, dar şi iluminatul public, reţele electrice fiind îmbătrânite, iar stâlpii ruginiţi. La fel, sediul Primărieia re consum energetic destul de mare”, a reliefat primarul Ion Lungu. Partea elveţiană scoate la bătaie circa 37 de milioane de euro, finanţarea nerambursabilă fiind de 95%, 15% fiind co-participarea financiară de la bugetul local.