Fermierii au depus 80 de cereri pentru subvenţie la motorină
Recent s-a încheiat campania de depunere a cererilor de subvenţie la motorină aferente trimestrului al treilea al anului 2011, Angela Coroleucă, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava făcând cunoscut că la Centrul Judeţean s-au înregistrat 80 de solicitări. Coroleucă reaminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, sprijinul financiar se dă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, aceasta din urmă fiind stabilită la 21 de euro la 1000 de litri. Cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală calculată conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare. Fermierii care folosesc motorina subvenţionată de stat în alte sco¬puri decât pentru efectuarea lucrărilor agricole riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei. Conform actelor normative cu specific, beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare trebuie să depună cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind canti¬tă¬ţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de docu¬men¬tele prevăzute prin ordinul MADR nr. 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare.