Deşi au buzunarelor tot mai goale,
În statistici, pensiile sucevenilor sunt din ce în ce mai mari
• În ciuda faptului că nu s-au operat indexările şi creşterile legale, într-un an, în medie, vârstnicilor din judeţ li s-au adunat la pensie încă 30 de lei
Cu toate că puterea de cumpărare scade tot mai mult, iar prin portofelele sucevenilor suflă vântul, pensiile vârstnicilor cresc pe zi ce trece. Acest lucru se întâmplă în statisticile oficiale, o informare a Direcţiei Judeţene de Satistică Suceava relevând că, în trimestrul al doilea al lui 2011, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost, în judeţ, de 687 lei, în creştere cu 10 lei faţă de cea din primele 3 luni ale anului, adică cu 1,5%, ba, mai mult, în ascensiune cu 30 lei comparativ cu trimestrul II din 2010, respectiv cu 4,6 procente. Sporul înregistrat pe medie, potrivit statisticilor, vine, neaşteptat, pe fondul neoperării indexărilor şi creşterile prevăzute de lege. Chiar şi în aceste condiţii, la jumătatea anului în curs, pensia medie de asigurări sociale de stat din judeţul Suceava era, totuşi, mai mică cu 11,4 puncte procentuale în raport cu nivelul mediu pe ţară, de 775 lei. Pe de altă parte, gradul de dependenţă economică, calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat şi numărul mediu al salariaţilor rămâne de 1,6. Astfel, chiar dacă din mecanismul plăţilor prestaţiilor sociale a ieşit „pe cale naturală” o serie întreagă de beneficiari, unui angajat sucevean continuă să îi revină 1,6 pensionari. Informarea Direcţiei Judeţene de Satistică Suceava arată că, în trimestrul al doilea a acestui an, în sistemul asigurărilor sociale de stat din judeţul Suceava erau cuprinşi 144.025 de pensionari, diminuarea fiind, faţă de perioada similară al lui 2010, de 1303 persoane, adică de aproape 1%. În trimestrul al doilea al anului 2011, judeţul Suceava avea 20,3% din numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est şi 3,0% din cel al sistemului naţional. În cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, Suceava deţine poziţia a patra din punct de vedere al mărimii pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat, cu sume superioare detaşându-se judeţele Bacău(773 lei), Iaşi(764 lei) şi Neamţ(744 lei). Pensii mai mici decât sucevenii au persoanele de vârsta a treia din judeţele Vaslui(651 lei) şi Botoşani(634 lei). Judeţul Suceava se află pe locul 10 pe ţară în ordine descrescătoare din punct de vedere al numărului mediu de pensionari şi pe locul 31 la nivel naţional, în aceeaşi ordine, în ceea ce priveşte cuantumul pensiei medii de asigurări sociale de stat.