Sucevenii care ard necontrolat vegetaţie uscată vor fi amendaţi cu până la 3000 de lei
• Din cauza secetei, există pericolul ca focul să se extindă la diverse obiective şi să provoace mari pagube
Prefectul Sorin Arcadie Popescu a atenţionat ieri, într-o conferinţă de presă, că arderea necontrolată a vegetaţiei uscate păşunilor şi miriştilor va fi drastic sancţionată. Avertismentul este lansat pe fondul secetei din ultima vreme, o serie de incendii consumându-se şi în judeţul Suceava. „Având în vedere seceta din prezent, fac apel al populaţia din judeţul Suceava să acorde o atenţie deosebită modului în care îşi igienizează suprafeţele de mirişti şi păşuni, arderea trebuind obligatoriu să fie controlată. În acest sens trebuie înştiinţat serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă de la nivelul localităţii, al cărui şef, prin grija primarului, va elibera un permis pentru ardere. Toţi locuitorii judeţului care nu fac acest lucru sunt pasibili de sancţiune”, arată reprezentantul Guvernului. Şeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în teritoriu face cunoscut că a fost înfiinţată o comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Direcţiei Silvice şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, membri ai acesteia urmând a bate judeţul, iar acolo unde vor constata încălcări de natură a crea stări de pericol asupra locuinţelor, construcţiilor, căilor de acces etc, se vor da amenzi cuprinse între 1000 de lei şi 3000 de lei.
Spre exemplu, la Frumosu au ars 2,5 hectare de vegetaţie forestieră, la limitarea pagubelor intervenind 160 de angajaţi ai ISU „Bucovina”, Direcţia Silvică şi serviciului de voluntari din localitate. În Mălini flăcările au mistuit 10 hectare de vegetaţie uscată, pentru împiedicarea extinderii focului fiind nevoie de intervenţia a 60 de pompieri şi localnici. Prefectul Sorin Arcadie Popescu că în aceste cazuri încă nu au fost date sancţiuni contravenţionale, cercetările fiind încă în curs.