Consiliile de administraţie din şcoli sunt nefuncţionale
• Anul şcolar a început demult, între timp s-au ivit probleme legate de finanţare, directorii unităţilor de învăţământ reclamând lipsa consilierilor locali şi reprezentanţilor executivului
În şedinţa Consiliului Local de la finale lunii în curs, pe masa aleşilor municipali suceveni va fi pus un proiect de hotărâre privind reactualizarea şi completarea consiliilor de administraţie din unităţile şcolare. „Suntem în faza propunerilor venite de la şcoli, de la consiliile părinţilor. Urmează ca în şedinţa de la sfârşitul lunii noiembrie să intrăm cu un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind completarea şi actualizarea, cu reprezentanţii deliberativului şi Primăriei, a acestor consilii de administraţie”, subliniază ocupantul fotoliului din Areni Ion Lungu. Şeful administrativului face aceste precizări după ce în ultima întrunire a legislativului local a fost semnalat faptul că aplicarea prevederilor legale privind înfiinţarea şi funcţionarea consiliilor de administraţie lasă de dorit. Consilierii au arătat că anul şcolar a început demult şi că între timp s-au ivit probleme legate de finanţarea unităţilor de învăţământ, iar directorii de la acestea din urmă reclamă lipsa consilierilor şi reprezentanţilor executivului.
Autorităţile locale sucevene au avut o temtativă de completare a componenţei consiliilor de administraţie din unităţile şcolare şi pe durata lunii martie. Respectivele structuri trebuiau deja să intre în pâine în conformitate cu noua Lege a educaţiei, lucru care, se pare, încă nu s-a întâmplat. Şeful executivului local, Ion Lungu, preciza, la acea dată, că se vor face toate demersurile, astfel încât aceste structuri să nu fie unele pur formale. Odată cu intrarea în vigoare al Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale s-a modificat şi componenţa consiliilor de administraţie din şcoli. În municipiul Suceava, acestea vor avea 9 membri, respectiv 4 cadre didactice, un reprezentant al primarului, doi consilieri locali şi doi reprezentanţi ai comitetului de părinţi.