Auto-specialele Rosal, gata pentru intervenţii încă de la primii fulgi de zăpadă
• Aceasta deşi contractul pentru deszăpezire intră în vigoare abia de marţea care vine
Ieri în Suceava au căzut primii fulgi de nea şi, deşi contractul pentru întreţinere a structurii rutiere pe timp de iarnă încă nu a intrat în vigoare, conducerea Primăriei declară că este pregătită pentru primele ieşiri în teren. Edilul şef Ion Lungu spune că a inspectat parcul de mijloace de intervenţie ale operatorului local de salubritate Rosal Grup, contractul pentru deszăpezire fiind valabil de marţea care vine. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ arată că, în sezonul rece 2011-2012, pe carosabil şi trotuare va fi împrăştiat doar antiderapant, firma bucureşteană amintită având în depozitul de pe Calea Unirii în jur de 90 de tone sare şi nisip. Anul acesta, autorităţile locale şi operatorul de salubritate au renunţat la folosirea soluţiei de tip safe coat. În opinia primarului, pe lângă faptul că este prea scumpă, aceasta şi distruge şi vegetaţia ornamentală de pe marginea căilor de circulaţie. Lungu informează că Rosal are în dotare 22 de utilaje, atât pentru împrăştiatul manual al antiderapantului, cât şi pentru cel mecanizat, în acest din urmă caz fiind vorba despre aşa numitele sărăriţe. Conducerea executivului local reaminteşte că, potrivit HCL nr. 289/2008, deţinătorii de imobile sub orice titlu şi utilizatorii acestora au obligaţia menţinerii în permanenţă a curăţeniei trotuarelor, rigolelor, şanţurilor şi zonei cuprinse între clădire, respectiv limita proprietăţii şi calea publică, inclusiv a locurilor de parcare. Cei amintiţi sunt obligaţi la înlăturarea zăpezii şi gheţii de pe acestea, de pe acoperişuri şi terase, imediat ce omătul se aşează, iar lunecuşul se formează, la desfundarea periodică a jgheaburilor, burlanelor, şanţurilor şi podeţelor aferente, în vederea evitării colmatării lor. Totodată, constituie contravenţie neîndepărtarea de la streşini, uluce şi jgheaburi a ţurţurilor care pun în pericol trecătorii, sancţiunea pentru această faptă sancţionându-se cu amendă între 100 şi 500 de lei, în cazul persoanelor fizice şi de la 500 la 1000 de lei, în cel al persoanelor juridice.