Cereri de sprijin la căldură din care au fost omise declaraţiile privind deţinerea de terenuri sau de spaţii comerciale
• Proprietarii depistaţi într-o asemenea situaţie vor returna banii şi riscă să răspundă penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii, pune în vedere viceprimarul Lucian Harşovschi
Luni s-a consumat ultima zi în care asociaţiile de proprietari şi solicitanţii individuali au putut să completeze şi să înainteze cererile pentru acordarea sprijinului financiar la încălzire în sezonul rece 2011-2012. Cu toate că formularele au fost distribuite din timp, o serie de asociaţii încă nu se prezentaseră cu solicitările adunate de la proprietari, motiv pentru care –spune viceprimarul Lucian Harşovschi – acestea riscă cel puţin o mustrare serioasă. Astfel, la Primărie, pentru sistemul centralizat de termoficare au fost aduse 5300 de formulare, posesorii de centrale individuale pe gaze naturale au completat 897 de cereri, în timp ce la Direcţia de Asistenţă socială din Burdujeni, persoanele care se încălzesc cu combustibili solizi au venit cu 300 de solicitări. „Mai sunt câteva asociaţii - culmea, din rândul celor mici - care nu au reuşit să vină să depună aceste cereri. Bineînţeles că le vom primi astăzi(ieri n.a.) şi mâine(astăzi), însă doar după o mustrare destul de bună”, subliniază Harşovschi. Adjunctul şefului executivului sucevean informează că în intervalul următor, solicitările vor fi introduse în baza de date, iar de pe 20 noiembrie vor fi emise dispoziţiile de primar pentru ajutorul financiar. Mai apoi, o dată cu primirea eşantionului de la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale(AJPS), lucrătorii administrativului vor proceda la verificarea corectitudinii a 60% din declaraţiile din totalul dosarelor adunate. „Sperăm, noi, să nu fie prea multe cereri completate cu rea credinţă”, precizează viceprimarul. Harşovschi evidenţiază că verificările constau în întocmirea de anchete sociale la fiecare apartament sau casă în parte, după caz, iar în situaţia în care proprietari nu sunt la domiciliu, se iau informaţii de la vecini ori din baza de date a executivului. Lucian Harşovschi relevă că din cele 11 formulare verificate preliminar, descoperite au fost cereri completate eronat, precum şi unele din care au fost omise declaraţiile privind deţinerea de terenuri sau de spaţii comerciale. „Dacă solicitările nu intră la plată, neconcordanţele fiind depistare anterior, persoanele în cauză scapă de răspundere. În schimb, în momentul în care s-a intrat deja la plată, iar ulterior s-au depistat nereguli, solicitanţii cu pricina vor fi obligaţi să restituie sumele primite. Pe deasupra, respectivii proprietari riscă să răspundă în faţa legii, conform articolului 292 din Codul penal, pentru infracţiunea de fals în declaraţii”, a pus în vedere viceprimarul Lucian Harşovschi.
Cel puţin până la această dată, numărul solicitărilor nu diferă prea mult faţă de cele adunate anul trecut, când la încălzirea cu gaze naturale s-au strâns 1037 de solicitări, dintre care 98 respinse; la asigurarea căldurii cu lemne au venit 386 de dosare, iar pentru agentul termic din sistem centralizat s-au contabilizat 5728 de dosare, 685 dintre ele fiind refuzate la plată. Conducerea Primăriei crede că, în perioada următoare se vor mai înregistra şi alte solicitări, sucevenii în cauză urmând a beneficia de sprijin bănesc în luna următoare celei în care şi-au cerut dreptul. În această iarnă primesc sprijin la încălzirea cu agent termic în sistem centralizat, proprietarii cu un venit maxim net pe membru de familie de până la 786 de lei sau de cel mult 1082 de lei, în cazul unei persoane singure. La încălzirea cu gaze naturale sau cu lemne, venitul maxim net pe membru de familie nu trebuie să depăşească 615 lei.