Reducerile de posturi afectează negativ activitatea sanitar-veterinarilor suceveni
· Nici un salariat nu fost trimis în şomaj, însă cele 5 pensionări la limită de vârstă sau anticipat au lăsat laboratorul şi abatoarele fără specialişti
· În cazul restructurării, trebuie ţinută seama că judeţul are 60% dealuri şi munte, fiind cel mai mare crescător de bovine şi având cele mai multe unităţi de procesare
Măsurile guvernamentale de restructurare a personalului şi de diminuare a cheltuielilor s-ar putea răsfrânge în mod negativ asupra activităţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Conducerea instituţiei invocă de partea sa complexitatea activităţii desfăşurată într-un judeţ cu suprafaţă mare, preponderent deluroasă şi montană. Pe de altă parte, judeţul Suceava este cunoscut pentru numărul mare de bovine din sectorul zootehnic, de producători de lapte şi carne şi, de asemenea, pentru multitudinea unităţilor de procesare. Este vorba despre efective de bovine şi unităţi de abatorizare şi prelucrare a laptelui şi cărnii la nivelul a 5 judeţe luate la un loc, iar directorul coordonator al DSVSA, dr. Petrea Dulgheru, spune că în fundamentările trimise la centru s-a solicitat să se ţină cont tocmai de aceste imperative. „Am propus ca atunci când se face reducerea sau suplimentarea de posturi să se ţină cont de mărimea şi complexitatea activităţii judeţului. Judeţul Suceava are cel mai mare efectiv de bovine din toată ţara, cât 4-5 judeţe la un loc, la fel şi de unităţi de abatorizare, de procesare carne şi lapte, precum şi de circumscripţii sanitare veterinare. De asemenea, peste 60% din suprafaţa judeţului este zonă geografică de deal şi munte, în care activitatea noastră se desfăşoară cu dificultate”, subliniază dr. Dulgheru. În 2009, DSVSA a avut aprobate 109 posturi, dintre care 101 de funcţionari publici şi 8 de personal contractual, cu toţii plătiţi din fonduri bugetare. De la 1 ianuarie au fost reduse 5 posturi de funcţionari publici, aceştia pensionându-se la cerere, fie la limită de vârstă, fie anticipat. „Urmare a acestor reduceri de personal nu a fost afectat nici un salariat prin trecere în şomaj. Însă, din cauza ieşirii din activitate prin pensionare a unui număr de 5 funcţionari publici, cu deosebire de la laborator şi abatoare, fiind vorba de persoane specializate, nu a putut fi acoperit necesarul de personal din aceste sectoare”, relevă şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Petrea Dulgheru.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu