Din vară,
Suceava ar putea avea o nouă echipă de fotbal
Municipiul Suceava ar putea avea o altă echipă de fotbal. Aceasta, însă, din vară, o dată cu lămurirea problemelor legate de desfiinţarea F.C „Cetatea”, primarul Ion Lungu precizând că, pentru a putea beneficia de finanţare de la bugetul local, noua echipă trebuie să fie una a municipalităţii. „Din vară, vom relua acest proiect, astfel încât să construim o echipă cu resursele locale modeste pe care le avem, exceptând cazul în care ea îşi va găsi un investitor”, a precizat şeful administraţiei sucevene. Edilul şef spune că în bugetul pe anul 2010 activitatea fotbalistică este prinsă cu suma de 1 milion de lei, însă banii se vor da în funcţie de execuţia bugetară, care de regulă este de 60-70%. Ion Lungu declară că va rămâne alături de fotbal, după desfiinţarea prin hotărâre judecătorească a F.C. „Cetatea”, stadionul „Areni” fiind pus gratuit la dispoziţia echipei sucevene de liga a treia „Rapid CFR”. De asemenea, municipalitatea va achita şi contravaloarea utilităţilor consumate la baza sportivă de lângă stadion. „Alte primării din ţară nu ajută fotbalul, ba din contră îi pun beţe în roate. Din punct de vedere al primăriei şi Consiliului Local am făcut tot ceea ce a fost posibil, însă nu vreau să mai comentez de ce s-a ajuns până aici”, a conchis Ion Lungu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu