17 februarie 2010


În jur de 5 miliarde de lei vechi, pentru mutarea munţilor de zăpadă în afara oraşului
· Întrucât nu are bani pentru a suporta contravaloarea celor 1000 de curse, municipalitatea aşteaptă ca omătul să se topească o dată cu încălzirea vremii
O sumă de 5 miliarde de lei vechi ar trebui să cheltuiască primăria Suceava cu transportarea munţilor de zăpadă în afara oraşului. Este vorba despre circa 1000 de autobasculante şi întrucât suma este una costisitoare, conducerea municipalităţii va renunţa la această soluţie de deblocare a reşedinţei de judeţ, aşteptând ca omătul să se topească o dată cu încălzirea vremii. „Din păcate există aceşti munţi de zăpadă cărora nu prea avem ce le face. Ca să cărăm această zăpadă în afara oraşului ne costă aproape 5 miliarde de lei vechi şi, evident, nu avem aceşti bani. Nu există altă posibilitate, singura soluţie fiind topirea pe cale naturală”, spune primarul Ion Lungu, menţionând că debarasare s-a făcut doar la principalele instituţii publice, precum Palatul Administrativ, Palatul de Justiţie şi Primărie. Primul gospodar al urbei precizează că se fac eforturi pentru eliberarea arterelor secundare, cu prioritate a străzilor „Petru Rareş” şi „Mirăuţi”, Dl. Lungu lansează un apel către instituţiile publice şi agenţii economici „să pună mâna pe lopată”, remarcând că nici cele dintâi şi nici firmele private nu s-au grăbit să dea dovadă de zel la deszăpezire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu