17 februarie 2010


Conducerea Casei de Pensii, nedumerită de numărul redus de cereri pentru bilete de tratament
· Dacă la începutul lui 2009 au fost formulate 9020 de solicitări, în perioada corespunzătoare din acest an înregistrate sunt doar 5725 de cereri
Casa Judeţeană de Pensii Suceava a repartizat 110 bilete de tratament din prima tranşă cu termen de plecări în staţiuni data de 25 de februarie. În acesta an, la instituţia suceveană au fost înregistrate 5725 de cereri, dintre care 262 includ opţiunea exprimată de solicitanţi pentru luna februarie. Dintre cele 110 bilete din cea dintâi serie, cele mai multe locuri au fost alocate pentru staţiunile Olăneşti(30), „1 Mai”, Covasna, Amara, Nicolina şi Sărata Monteoru. Pentru 12 dintre solicitări nu au fost formulate încă opţiunile, iar dacă în următoarele zile nu se vor înregistra solicitări, respectivele locuri vor fi returnate la Bucureşti în scopul redistribuirii către alte judeţe. CJP a început să primească solicitări pentru bilete de tratament de pe 15 ianuarie, anul trecut pe vremea aceasta - ţinând cont şi de demararea procedurii încă din 2 decembrie - fiind înregistrate mai multe cereri, respectiv 9020. „Diferenţa ne-o explicăm prin aceea că nu mai contează numărul de ordine, important fiind ca solicitarea să fie depusă cu 40 de zile înainte de prima zi a seriei, dar şi prin aceea că am început mai târziu înregistrarea. Aşteptăm în continuare şi suntem convinşi că se vor trimite noi cereri pentru bilete de tratament în staţiuni”, arată directorul coordonator la Casei Judeţene de Pensii, Mirela Adomnicăi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu