Administraţia judeţeană vrea să dea asistenţa socială pe mâna ong-urilor şi bisericii
Administraţia judeţeană suceveană are de gând să reformeze sistemul de asistenţă socială. Cel puţin aceasta este intenţia exprimată de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care a declarat că asistenţa socială a vârstnicilor şi protecţia drepturilor copilului reprezintă o provocare pentru executiv. O măsură luată în calcul este externalizarea unor servicii din cadrul centrelor de îngrijire, reabilitare şi recuperare, o variantă reprezentând-o şi înfiinţarea de noi activităţi în cadrul Consiliului. În acest sens, consideră şeful executivului judeţean, necesare sunt şi unele ajustări la legislaţia de profil în vigoare. „Va să ne gândim ce facem cu asistenţa socială, să vedem până unde mergem, dacă externalizăm unele servicii sau dacă vom dezvolta noi activităţi în subordinea executivului judeţean. La momentul acesta, Suceava are un cuvânt de spus în domeniul asistenţei sociale şi va trebui să venim cu noi propuneri la legislaţia românească în domeniu”, subliniază Gheorghe Flutur. Dl. Flutur precizează că în ceea ce prevede externalizarea, unele dintre consiliile judeţene din ţară poată tratative în acest sens cu organizaţiile neguvernamentale şi cu reprezentanţii bisericilor. Pe de altă parte, administrativul judeţean aşteaptă apariţia Codului protecţie sociale şi stabilirea standardelor de cost, acestea din urmă venind cu măsuri de optimizare a structurii de personal şi cheltuielilor materiale din sistem asistenţei sociale şi protecţiei drepturilor copilului.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu