03 februarie 2010

Mânării” la alegerea viitoarele organe de conducere ale asociaţiilor de proprietari
· Unii dintre şefii de asociaţii au pus proprietarii să semneze listele, însă nu le-a precizat şi data întrunirii, existând, astfel, posibilitatea deturnării alegerilor
Asociaţiile de proprietari care nu şi-au programat adunările generale şi nu au anunţat, la serviciul specializat al primăriei, data ţinerii acestora vor fi vor fi sancţionate contravenţional. Viceprimarul Lucian Harşovschi i-a avertizat pe preşedinţii acestor structuri că se pot procopsi cu amenzi cuprinse între 200 de lei şi 2000 de lei, cuantumul variind în funcţie de numărul de membri. Ieri, în cadrul întâlnirii lunare cu responsabilii în cauză, adjunctul şefului executivului municipal, i-a atenţionat, în acest sens pe oficiali de la 4 asociaţii, acuzându-i de lipsă de respect faţă de cetăţeni şi executivul local. „Există asociaţii de proprietari care, conform unei hotărâri de Consiliul Local, nu au venit să se programeze, să pună o dată pentru adunările generale de alegeri, astfel încât şi reprezentanţii primăriei să fie prezenţi la acestea, pentru a lua contact, la faţa locului, cu problemele cetăţenilor. Consider că este vorba despre nepăsare sau lipsă de bun simţ faţă de locuitorii municipiului Suceava”, a subliniază Harşovschi. Viceprimarul a mai remarcat că unii dintre şefii de asociaţii au pus pe proprietari să semneze listele de convocare, însă nu le-a precizat acestora şi data întrunirii, existând, astfel, posibilitatea unor „mânării” la alegerea viitoarele organe de conducere. În cadrul adunărilor generale, obligatorii până pe 31 martie, sunt prezentate şi discutate raportul comitetului executiv, raportul comisiei de cenzori, numărul de angajaţi şi salariile acestora. De asemenea, în acelaşi context sunt aprobate fondurile de rulment şi de reparaţii, este stabilit procentul penalităţilor şi se confirmă în funcţie comitetul executiv ori se alege altul, într-o componenţă nouă. Dl. Harşovschi aduce la cunoştinţa proprietarilor că pe lângă participarea la adunarea generală, proprietarii au dreptul la vot şi dar şi de a fi votaţi, respectiv de a fi aleşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu