17 februarie 2010


Mostră de sârmă ghimpată din gardul care despărţea România de Republica Moldova la Răduţi-Prut, depusă la Muzeul de istorie al Bucovinei
· „Această sârmă are o semnificaţie apăsătoare. Cred că poate fi o piesă de muzeu care să arate urmaşilor noştri ce nu trebuie de făcut în perioada următoare”, a declarat şeful administraţie judeţene, Gheorghe Flutur

O mostră din gradul de sârmă ghimpată din gardul care separa România de Republica Moldova va fi putea fi vizionată la Muzeul de Istorie al Bucovinei din municipiul Suceava. Aceasta după ce preşedintele Gheorghe Flutur a participat, alături de premierul moldovean, Vladimir Filat şi ministrul de Interne al României, Vasile Blaga, la ceremonia de redeschidere a podului de peste Prut dintre Rădăuţi-Prut şi Lipcani, legătură întreruptă timp de 66 de ani. Este vorba despre ce de al zecelea punct de legătură cu Republica Moldova, podul fiind aruncat în aer de trupele germane în cel de al doilea război mondial. „Am avut ocazia să tăiem şi o bucăţică de sârmă din gardul de sârmă ghimpată care ne aduce aminte cortina de fier şi de zidul Berlinului. Aşa cum nemţii ţin bucăţele din zidul Berlinului, şi această sârmă are o semnificaţie apăsătoare. Cred că poate fi o piesă de muzeu care să arate urmaşilor noştri ce nu trebuie de făcut în perioada următoare”, a declarat şeful administraţie judeţene, Gheorghe Flutur. Legătura între cele două ţări se va face pe un pod peste Prut reconstruit în 2005. În anul 2000, autorităţile din cele două ţări au obţinut o finanţare de 11 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru a deschide aici un punct vamal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu