21 februarie 2010


Trei vulpi turbate în două zile. Judeţul Suceava, generator de turbare

· Acestea au fost diagnosticate la Vultureşti, Forăşti şi Liteni, 8 noi cazuri fiind „contabilizate” doar de la începutul acestui an
Mediul silvatic continuă să reprezinte principalul rezervor şi generator de turbare în judeţul Suceava, anunţă conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Directorul coordonator dr. Petrea Dulgheru spune că este vorba, în special, de vulpi, carnasiere sălbatice care colindă nestingherite prin sate. Multe dintre le au fost găsite moarte, iar altele sunt ucise de către cetăţeni în curţile şi grădinile proprii. Astfel, doar în 2 zile, diagnostic pozitiv s-a pus pe 3 noi cazuri de rabie la Vultureşti, Forăşti si Liteni. „Aşa cum ne-am obişnuit deja, rabia este un subiect epidemiologic de actualitate, de la începutul anului şi până în prezent diagnosticându-se 8 cazuri pozitive la vulpi. Dacă se continuă cu aceeaşi frecvenţă, este uşor de imaginat câte cazuri vom avea la sfârşitul anului”, subliniază dr. Dulgheru, adăugând că în cazul în care toate cadavrele ar fi aduse la laborator, numărul animalelor cu rabie ar putea fi mai mult decât dublu. Petrea Dulgheru reaminteşte că este foarte important ca animalele sau leşurile sa nu fie atinse sau jupuite, fiind obligatorie anunţarea medicilor veterinari competenţi teritorial, aceştia urmând să instituie măsurile legale care se impun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu