16 februarie 2010

PRM Suceava cere scutirea de dări a pensionarilor cu pensii sub 400 de lei
Pensionarii cu venituri deosebit de mici ar trebui să se bucure de sprijin suplimentar din partea statului. Aşa consideră vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Marcel Murariu, potrivit căruia o măsură recomandată şi binevenită ar fi scutirea de impozite şi taxe a pensionarilor cu pensii mai mici de 400 de lei. „Solicităm parlamentarilor şi guvernaţilor să promoveze şi să adopte reglementări legale prin care pensionarii care au pensii de sub 4 milioane de lei vechi să nu mai fie obligaţi să plătească taxe şi impozite locale. Este o măsură absolut necesară, aceştia aflându-se la limita supravieţuirii”, a precizat dl. Murariu într-o conferinţă de presă. Viceliderul PRM subliniază că în perioada de iarnă cheltuielile cu întreţinerea sunt aproape cât mărimea pensiei, preţurile la energie electrică, energie termică şi gaz metan fiind în continuă creştere. Astfel, relevă acesta, s-a ajuns în situaţia în care pensionarii se împrumută de la CAR pentru a-şi achita cu onorabilitate serviciile consumate, medicamentele şi hrana cea de toate zilele. „Partidul România Mare este alături de persoanele de vârsta a treia şi militează pentru asigurare unor condiţii decente de trai pentru pensionari. Considerăm că trebuie căutate surse de finanţare pentru o susţinerea la nivel acceptabil a pensiilor, astfel încât cei care au trudit vreme de decenii să ajungă să se bucure în tihnă de ultimii ani ai unei vieţi zbuciumate”, a conchis vicepreşedintele PRM Suceava, Marcel Murariu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu