Mai puţini evacuaţi din casele naţionalizate au nevoie de apartamentele primăriei
· Înainte ca acestea să fie repartizate, o serie dintre chiriaşii pentru care au fost construite locuinţele în cauză au câştigat procesele împotriva celor care i-au dat afară
· Înainte ca acestea să fie repartizate, o serie dintre chiriaşii pentru care au fost construite locuinţele în cauză au câştigat procesele împotriva celor care i-au dat afară
Mai multe unităţi de locuit dintre cele finalizate şi recepţionate la finele lui 2009 ar urma să fie repartizate, în calitate de locuinţe sociale, familiilor cu probleme care au depus cereri la primărie. Acestea au o şansă în plus, o serie dintre chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate, pentru care au fost construite apartamentele în cauză, câştigând procesele împotriva celor care i-au dat afară. „Este vorba despre minim 12 locuinţe, întrucât la momentul în care am întocmit situaţia erau mai multe procese pe rol. Între timp unii dintre chiriaşi au câştigat şi vor fi mai multe locuinţe libere în aceste blocuri pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate”, precizează primarul Ion Lungu. Pe de altă parte, speranţa nevoiaşilor de a se bucura de o casă creşte, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului respingând solicitarea municipalităţii sucevene de transforma locuinţele în respective în apartamente de necesitate. „Din păcate, nu se pot aloca apartamentele disponibile, cu titlul de locuinţe de necesitate. În consecinţă, acestea vor fi repartizate ca locuinţe sociale”, a evidenţiat dl. Lungu. Blocul ridicat în Bulevardul „1 Decembrie 1918”, zona Metro conţine 40 de unităţi de locuit, respectiv 30 de apartamente cu două camere şi 10 garsoniere. Imobilul este împărţit în două tronsoane, fiecare dintre ele cu subsol, trei etaje şi mansardă. Iniţial, în situaţia de a-şi pierde locuinţele pe care le-au ocupat cu chirie se aflau în jur de 28 de suceveni. Majoritatea acestora sunt bătrâni sau beneficiari de asistenţă socială, cu preponderenţă din cartierul Iţcani, şi mai puţin din Burdujeni. Execuţia la obiectivul amintit a început în noiembrie 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu