Sucevenii nu sunt interesaţi de felul în care municipalitatea cheltuieşte banii din buget
· Doar 3 contribuabili s-au prezentat la dezbaterea pe marginea proiectului de buget pe 2010, 2 având o problemă de rezolvat cu primarul, iar altul venind la chiar spartul târgului
Doar 3 cetăţeni ai municipiului Suceava au venit ieri la dezbaterea publică pe marginea bugetului local de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al cărui proiect va fi dezbătut vineri în şedinţa extraordinară a legislativului. Doi dintre ei nu s-au arătat a fi interesaţi modul în care vor fi repartizaţi banii din puşculiţa comună, având doar de rezolvat o problemă cu primarul Ion Lungu, iar ultimul dintre contribuabili sosind chiar la spartul târgului. Din partea consilierilor a fost prezent doar Daniel Drăgoi(PD-L) rândurile asistenţei fiind întărite de 10 şefi de compartimente şi lucrători ai executivului, precum şi de reprezentanţii mass media. „Ne pare rău că nu au venit cetăţenii la dezbaterea publică. Este o prevedere legală la care noi am dat curs ca şi anul trecut. Este prezent domnul consilier Daniel Drăgoi şi îi mulţumim. Dumnealui este în calitate de cetăţean, pentru că domnii consilieri locali au posibilitatea de a interveni la dezbaterea bugetului în comisii şi la aprobarea în plen”, a spus edilul şef. Bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2010 se ridică la 372,6 milioane lei, fiind la cu 7% mai mic faţă de cel de anul trecut. Cea mai parte din sumă, 30,19% va înghiţi capitolul combustibili şi energie, urmat de învăţământ(21,99%), locuinţe, servicii, dezvoltare publică(13,6%), transporturi(10,49%), asistenţă socială(5,54%), cultură, recreare, sport(4,55%), protecţia mediului(4,22%), autorităţi publice(4,1%), ordine publică(1,69%), sănătate(1,26%), alte capitole(2,91%). Din total buget, 31,3%, respectiv circa 28 milioane de euro, va lua calea investiţiilor, alături de alte aproximat 45 de milioane de euro finanţări pe bază de proiecte din fonduri naţionale şi europene, precum şi din emisiunea de obligaţiuni municipale. „Este un buget al dezvoltării şi, în acelaşi timp, unul de austeritate”, a subliniat primarul, adăugând că sumele alocate autorităţii admnsitrtive sunt mai mici decât în 2009, ceea ce însemnă că salariile nu vor creşte, iar angajările vor fi sistate. Primarul Lungu spune că vor continua lucrările ISPA, reabilitarea reţelelor termice, anveloparea termică a blocurilor, introducerea utilităţilor în cartierul „Tinereţii”, execuţia rutei ocolitoare, că se vor cheltui bani cu întocmirea planului urbanistic general şi planurilor urbanistice zonale, cu modernizarea Bazarului şi modernizarea străzii „Cernăuţi”. La investiţii noi sunt trecute cele 5 proiecte din cadrul Programului Integrat de Dezvoltare Urbană, demararea lucrărilor de reabilitare de la Cetatea de Scaun şi Centrul cultural „Bucovina”, construirea de 80 de locuinţe prin ANL, realizarea unui sediu de primărie în Iţcani şi înfiinţarea unui parc de agrement şi amenajarea unui cimitir în cartierul Iţcani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu