03 februarie 2010

Asistaţi social plătiţi cu 25 de lei pe lună
· „La banii aceştia nici nu muncesc foarte mult. Dacă lumea lucrează 40 de ore pe săptămână, unii dintre ei prestează doar 35 de ore într-o lună”, a conchis viceprimarul Lucian Harşovchi
Dată fiind criza economică, administraţia locală suceveană caută să modalităţi de a face economii, una dintre acestea fiind şi folosirea eficientă a beneficiarilor de Legii nr. 416 privind venitul minim garantat. Respectivii lucrătorii sunt, în special, folosiţi la munci care ţin de administrarea domeniului, public, iar unele dintre femei la prepararea hranei la cantina de ajutor social. „În perioada de criză noi ne folosim şi de aceşti oameni, pentru că nu se mai pot face angajări la primărie, iar Direcţia Domeniului Public are nevoie de personal. Folosim pe cât acestea persoane dornice de muncă”, declară viceprimarul Lucian Harşovschi, care adaugă pentru că există şi beneficiari cărora nu le prea place să muncească şi care riscă să piardă ajutorul financiar în cauză. Dl. Harşovschi spune că în evidenţa administrativului există 131 de dosare, însă doar 54 de persoane prestează efectiv. Aceasta graţie unor recente modificări ale legislaţiei de profil, care stipulează că doar titularii cererilor pot munci în folosul comunităţii. Asistaţii social sunt puşi să lucreze la îndepărtarea zăpezii sau în salubritate, iar atunci când este cazul la întreţinerea spaţii verzi, alături de salariaţii specializaţi ai Direcţi Domeniului Public. Ei prestează între 35 şi 90 de ore pe lună, primind, în schimb, sume ce variază de la 25 de lei până la 294 de lei. „În baza Legii nr. 416 privind venitul minim garantat, asistaţii social cărora primăria le plăteşte o sumă de bani trebuie să desfăşoare muncă în folosul comunităţii. Ei primesc sume între 25 de lei până la maxim 294 de lei, acesta din umră acordată unei familii. Însă, la banii aceştia nici nu muncesc foarte mult. Dacă lumea lucrează 40 de ore pe săptămână, unii dintre ei prestează doar 35 de ore într-o lună”, a conchis viceprimarul Lucian Harşovchi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu