În 2009
Sucevenii au câştigat mai mult din salarii
· Saltul cel mai mare s-a înregistrat în decembrie, când s-au dat diverse stimulente salariale
· Chiar şi aşa câştigul salarial mediu net realizat în judeţ este cu 28,1% sub nivelul celui naţional
În ciuda crizei economice, anul trecut salariaţii suceveni au realizat câştiguri mai consistente. Cel puţin aşa rezultă dintr-o informare pe anul trecut a Direcţiei Judeţeană de Statistică, în concordanţă cu care câştigul salarial mediu net din judeţul Suceava, a fost, în luna decembrie 2009, de 1062 de lei de persoană, cu 49 de lei mai mare decât cel din noiembrie, înregistrându-se, astfel, o majorare de 4,9%. Lucru explicabil ţinând cont că, de obicei, în preajma Sărbătorilor se dau diverse stimulente salariale.
Pe sectoare de activitate, faţă de noiembrie 2009, câştigul salarial a „săltat” cu 49,1% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură; cu 6,4% în industrie şi construcţii şi cu 1,8% în servicii. Pe de altă parte, raportat la luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net al sucevenilor a consemnat o creştere de 0,7 procente. Conform Direcţiei Judeţene de Statistică, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu net şi indicele preţurilor de consum, în decembrie 2009, faţă de aceeaşi lună a lui 2008, a fost, în judeţul Suceava, de 96,1%. De precizat este şi faptul că, în decembrie, câştigul salarial mediu net realizat în judeţul Suceava este cu 28,1% sub nivelul celui naţional, acesta din urmă fiind de 1477 de lei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu