06 august 2009


Septuagenarul Gavril Nedelea, candidat la fotoliul de prim edil al comunei Dorna Candreni

Candidatul PRM la alegerile parţiale din 16 august din comuna Dorna Candrenilor este Gavril Nedelea. Anunţul este făcut de către preşedintele organizaţie judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei, care a precizat, într-o conferinţă de presă, că septuagenarul Nedelea este şeful filialei locale a formaţiuni şi că a mai ocupat fotoliul de edil şef al comunei în perioada imediat post-revoluţionară. Dl. Acatrinei declară că PRM şi-a propus cucerirea primăriei, însă sub rezerva că totul depinde de jocul electoral. „Dorinţa noastră este să câştigăm primăria, însă asta o vor hotărî alegătorii. Va fi sigur turul doi, iar PRM, sigur, îşi va susţine propriul competitor”, a spus ex-senatorul Acatrinei. În cazul în care în confruntarea finală va ajunge PNL, Gheorghe Acatrinei spune că nu exclude susţinerea acestui partid, care este mai aproape de peremişti. „Am conlucrat şi vom conlucra în continuare cu liberalii, dar vom vedea cum vor sta lucrurile la momentul respectiv. Oricum, vom susţine partidul politic care ne este mai apropiat, atât la propriu, cât şi la figurat”, a explicat Gheorghe Acatrinei, fâcând aluzie la faptul că cele două formaţiuni îşi au sediul perete în perete. Postul de primar al comunei Dorna Candreni a rămas vacant după decesul profesorului Mihai Carp, de la finele lunii mai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu