Amenzi de până la de 20 de milioane de lei vechi pentru vânzare ciupercilor la marginea drumului
Desfacerea de ciuperci şi fructe de pădure în condiţii şi spaţii improprii va fi aspru sancţionată. Avertismentul este lansat de directorul coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, în urma verificărilor pe această linie făcute pe traseul Suceava-Vatra Dornei. Şeful DSVSA spune că este nemulţumit de ceea ce a constatat cu prilejul controalelor, ciupercile şi fructele culese de localnici din pădurile din prejmă fiind comercializate chiar pe marginea drumului naţional. Dr. Dulgheru spune situaţii de acest gen sunt întâlnite mai ales la Gura Humorului şi Vama, dar şi în alte locuri şi că, în urma unei discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean şi primarii în cauză, s-a decis să se ia măsuri. Astfel, administraţiile locale vor trebui să pună la dispoziţia vânzătorilor spaţii speciale dotate cu mese şi scaune, în timp ce comercianţii îşi vor desface produsele doar din recipiente igienice. Directorul coordonator atenţionează că, dacă în care în zonă nu există asemenea locaţii, comercializarea este permisă doar în pieţele agro-alimentare. Dr. Petrea Dulgheru evidenţiază că persoanele surprinse în neregulă riscă să fie amendate, sancţiunea contravenţională putând ajunge şi până la 2000 de lei(20 de milioane de lei vechi). Recent, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, promitea că, comerţul ambulant de pe marginea drumurilor europene şi naţionale se va desfăşura în condiţii civilizate. Dl Flutur cerea primăriilor pe raza cărora se oferă, la drum deschis, ciuperci, fructe şi legume de sezon, să amenajeze locuri destinate doar acestui gen de activitate.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu