Primarul Lungu nu este tentat de patrimoniul CSM
· „Chiar dacă acolo este un patrimoniu care la mulţi le face cu ochiul, nu intenţionez să transferăm patrimoniul CSM la municipalitate”, declară edilul şef
Primarul Ion Lungu a tatonat ieri, în cadrul unei întâlniri cu secretarul de stat Doina Melinte, o asocierea a municipiului Suceava cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Clubul Sportiv Municipal Suceava, din subordinea acestuia din urmă. Edilul şef evidenţiază că legea în domeniu prevede doar două variante, respectiv transferul la autorităţile locale şi, pe de altă parte, încheierea unui parteneriat între administraţiile locale şi Ministerul Tineretului şi Sportului. „Chiar dacă acolo este un patrimoniu care la mulţi le face cu ochiul, nu intenţionez să transferăm patrimoniul CSM la municipalitate, ci optăm pentru un parteneriat cu ministerul”, declară edilul şef. Primarul Ion Lungu subliniază că municipalitatea susţine deja - prin finanţare nerambursabilă acordată prin licitaţie de proiecte - toate ramurile sportive de la CSM, chiar dacă acestea nu sunt în subordinea executivului. „Voi propune Consiliului Local asocierea cu Ministerul Tineretului şi Sportului, pentru colaborare şi asigurarea unui patrimoniu corespunzător. Sperăm să putem crea, împreună, condiţii pentru performanţă sportivă la acest club”, a declarat şeful administraţiei sucevene. Anul acesta, activitatea sportivă de la Clubul Sportiv Municipal Suceava fost finanţată, pe relaţia bugetul local, cu circa 500.000 de lei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu