În contextul apariţiei şi dispariţiei unor profesiuni,
Piaţa suceveană a muncii cere aspiranţilor la o slujbă noi calificări şi competenţe
· Prin intermediul poştei electronice, AJOFM sondează angajatorii asupra meseriilor căutate şi criteriilor pe care viitorii angajaţi ar trebui să le îndeplinească
Identificarea calificărilor şi competenţelor pe care ar trebui să le aibă forţa de muncă, în urma schimbărilor de pe piaţa locală a muncii, este scopul analizei necesarului de formare profesională pe care Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) a demarat-o şi care are menirea de a stabili evoluţia ocupaţiilor în perspectiva întocmirii planului de formare profesională pe anul 2010. Şeful instituţiei judeţene, Ioan Cristian Şologon, arată că, în prima etapă a analizei, vor fi contactaţi agenţii economici suceveni, AJOFM dând atenţie fiecărui canal de comunicare şi selectând pe cele mai eficiente şi mai uşor accesibile pentru angajatori. Astfel, operatorii economici, sunt consultaţi, printre altele - prin intermediul poştei electronice - asupra meseriilor căutate şi competenţelor pe care viitorii angajaţi ar trebui să le aibă. „Prin amabilitatea agenţilor economici care vor găsi răgazul necesar să completeze chestionarele transmise prin e-mail, vom putea identifica noi competenţe pentru meseriile căutate pe piaţa muncii, apariţia sau dispariţia unor profesiuni, gradul de satisfacţie privind accesarea serviciilor noastre, conţinutul informativ oferind angajatorilor posibilitatea de a alege subvenţiile destinate reducerii cheltuielilor cu forţa de muncă, specifice domeniului lor de activitate”, relevă directorul coordonator Şologon, adăugând că este de aşteptat ca evaluarea rezultatelor să ducă la depăşirea dificultăţilor, iar forţa de muncă pregătită „să ofere noi oportunităţi de a face profit”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu