Comisarii de mediu fac presiuni pentru închiderea şi ecologizarea platformelor rurale de deşeuri
· În judeţ au fost inventariate 177 de depozite mici comunale în neconcordanţă cu standardele europene
· În cazul în care nu găsesc o soluţie viabilă de gestionare a deşeurilor, primăriile riscă amenzi de până la 100.000 de lei
Comisarii judeţeni de mediu continuă verificările pe linia închiderii platformelor de deşeuri menajere, conform negocierilor asumate de România în cadrul negocierilor la Capitolul 22 „Mediu”. Potrivit unei ultime informări a Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, la Vatra Dornei a fost verificat depozitul de deşeuri menajere de la Buliceni, de pe malul stâng al râului Bistriţei. Conform avizului eliberat de Agenţia pentru Protecţia Mediului, primăria oraşului staţiune are obligaţia de a reface calitatea factorilor de mediu din zona de impact a activităţii de pe amplasamentul respectiv până pe 30 mai 2011, sistarea depozitării făcându-se, deja, la începutul acestui an. În rampă se desfăşoară lucrări de nivelare şi acoperire cu pământ a deşeurilor, însă, cu toate acestea, chiar pe platforma sistematizată se descărcau resturi menajere şi materiale provenite din demolări. Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache spune că primăria Vatra Dornei asigură salubritatea municipiului, atât prin serviciul propriu, DADP, cât şi prin societatea comercială Go, aceasta din urmă având contracte cu agenţii economici dorneni, dar şi cu o parte a populaţiei. Întrucât cei doi operatori nu au transportat gunoaiele pe rampa în funcţiune de la Iacobeni, comisarii de mediu au aplicat sancţiunile prevăzute de lege, municipalitatea fiind sancţionată cu 15.000 de lei, iar firma de salubritate amintită cu 2000 de lei. Comisarii de mediu au descins şi la Vicovu de Sus, unde au prescris o sancţiune de 15.000 de lei. Decizia fost luată pe fondul nefinalizării măsurilor impuse prin actul de reglementare emis de Agenţia de Protecţia Mediului. Astfel, depozitul de deşeuri nu era acoperit cu pământ, iar primăria nu procedase la perfectarea unui contract de ducere a gunoiului la un depozit autorizat. La fel, 15.000 de lei amendă s-a prescris la Vicovu de Sus, unde, deşi primăria are acordul pentru depozitarea deşeurilor menajere pe rampa de la Botoşani, cei de acolo încă nu încheiaseră un contract cu o firmă de transport. Cu o sancţiune contravenţională de 15.000 de lei fiecare s-au procopsit administraţiile locale din Dorneşti şi Moara, care nu şi-au onorat obligaţiile din avizul de mediu eliberat de APM, nefiind încheiate contracte de transport pentru depozitarea finală a resturilor. În timpul ultimelor descinderi a lucrătorilor de mediu, o singură primărie a fost găsită ca respectând legislaţia, respectiv cea de la Todireşti, care a sistat depozitarea deşeurilor la termenul prevăzut, zonele limitrofe şi căile de acces fiind salubrizate. Întreaga suprafaţă a rampei a fost nivelată şi acoperită cu pământ, administraţia locală încheind cu Florconstruct un contract pentru transportarea resturilor menajere pe platforma de la Gura Humorului. Reamintim că administraţiile locale să-şi ducă deşeurile la gropile de gunoi ale oraşelor şi municipiilor apropiate, la Fălticeni termenul de închidere fiind finele lui 2010, iar la Cîmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, sfârşitul lui 2001. Într-o situaţie mai dificilă se află localităţile din zona Rădăuţi, municipiu a cărei rampă a fost închisă tot 16 iulie, atât acesta, cât şi comunităţile riverane urmând să-şi transporte resturile menajere la Botoşani. Comisarul şef judeţean Adrian Iordache reliefează că în cazul în care nu găsesc o soluţie viabilă de gestionare a deşeurilor, primăriile comunale riscă amenzi ce pot ajunge şi până la 100.000 de lei. În judeţ au fost inventariate 177 de depozite mici comunale în neconcordanţă cu standardele europene. Suceava urmează a avea două depozite ecologice la Moara şi Pojorîta, precum şi cinci staţii de transfer de transfer a deşeurilor în tot atâtea localităţi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu