31 august 2009


Fosele septice ale locuinţelor particulare sucevene poluează pânza freatică

· Evacuarea apelor uzate de la unităţile turistice se face prin instalaţii improvizate sau mini-staţii de epurare exploatate necorespunzător, resturile ajungând direct în cursurile de apă
· Într-o serie întreagă de localităţi, sistemele de alimentare cu apă au fost date în folosinţă în absenţa canalizării şi staţiilor de epurare, apele uzate fiind deversate la întâmplare

Sistemul de Gospodărire a Apelor(SGA) Suceava atrage atenţia asupra poluării apelor subterane cu ape uzate provenite de la locuinţe particulare şi unităţi turistice. Şeful instituţiei, Ioan Ungureanu, reliefează că, urmare a dezvoltării socio-economice, în judeţ au fost ridicate locuinţe racordate la reţelele de alimentare cu apă, evacuarea şi colectarea apelor uzate fiind realizată, însă, prin fose septice a căror etanşeitate nu este deloc sigură. În plus, vidanjarea acestora se face cu firme neautorizate, transportul apelor menajere la o staţie de epurare nefiind garantat. Acelaşi fenomen, cu implicaţii grave, este întâlnit în localităţile în care sunt în funcţiune sisteme centralizate de alimentare cu apă, acestea fiind date în folosinţă în absenţa reţelelor de canalizare şi staţiilor de epurare. Chiar dacă prin avizele emise de Sistemul de Gospodărire a Apelor a fost interzisă branşarea imobilelor la alimentarea cu apă, aceasta din urmă fiind prevăzută exclusiv prin intermediul cişmelelor stradale, în majoritatea localităţilor restricţia nu a fost respectată. „În aceste condiţii poluarea apelor subterane este inevitabilă”, relevă Ion Ungureanu. În acelaşi context, directorul coordonator al SGA evidenţiază că, în cele mai dese cazuri, evacuarea apelor uzate de la unităţile turistice se face prin instalaţii improvizate sau mini-staţii de epurare exploatate necorespunzător, resturile ajungând direct în cursurile de apă sau în subsolul construcţiilor. „Sistemul de Gospodărire a Apelor aplică principiul . Astfel, operatorii de apă sau agenţii economici care evacuează ape uzate ale căror încărcare depăşesc limitele maxime admise plătesc penalităţi”, subliniază Ion Ungureanu, adăugând că poluanţii trebuie să se încadreze într-o concentraţie care să nu constituie un potenţial pentru receptorii naturali. În calitate de administrator al reţelei hidrografice a judeţului, SGA monitorizează 38 surse de impurificare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu