Într-un singur an,
Suceava a pierdut aproape 5600 de salariaţi
· Judeţul Suceava deţine 17,7% din efectivul de salariaţi al Regiunii de Dezvoltare Nord-Est
Judeţul Suceava are din ce în mai puţini salariaţi. Aşa rezultă dintr-o recentă informare a Direcţiei Judeţene pentru Statistică, potrivit căreia, într-un singur an, numărul lucrătorilor cu contracte de muncă a cunoscut o cădere de aproape 5600 de persoane. Astfel, la finele lunii iunie a lui 2009, efectivul de salariaţi din judeţul Suceava era de 103.693 persoane, în scădere cu 681 persoane(-0,7%) faţă de luna mai a aceluiaşi an. Conform aceloraşi date, comparativ cu luna iunie a anului 2008 numărul salariaţilor suceveni s-a diminuat cu 5588 persoane, respectiv cu 5,1 procente. La sfârşitul primului semestru al anului în curs, judeţul Suceava deţinea 17,7% din efectivul de salariaţi din cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est şi 2,1% din cel înregistrat la nivel naţional. De menţionat este faptul că, efectivul sucevean de salariaţi a fost estimat în baza rezultatelor cercetării statistice lunare asupra câştigurilor salariale, completate cu informaţiile existente în Registrul statistic al întreprinderilor(REGIS) pentru unităţile cu 0-3 salariaţi. Rezultatele au fost repartizate pe judeţe conform distribuţiei obţinute din cercetarea statistică anuală asupra costului forţei de muncă din anul 2007.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu