28 august 2009

Întârzieri, inconsistenţe şi neconcordanţe la lucrările de modernizare de pe DN 17 Suceava-Vatra Dornei
·
Finalizarea podului de la Gura Humorului este amânată pentru finele lui septembrie, apărările de maluri ale podeţelor de la Cîmpulung Moldovenesc sunt lăsate pe seama primăriei, în timp ce alte amenajări similare de pe traseu nu îşi fac treaba pentru care au fost construite
· În scopul înlocuirii şinelor şi montării unui sistem elastic modern, circulaţia peste calea ferată de la Păltinoasa va fi suspendată miercuri noaptea, traficul greu fiind orientat pe relaţia Cacica
Circulaţia peste trecerea la nivel cu calea ferată de la Păltinoasa va fi închisă, timp de două ore, miercuri noaptea. Măsura este luată pe fondul lucrărilor de schimbarea a şinelor de cale ferată şi de montarea a unor elemente elastice de import, traficul greu urmând a fi deviat pe relaţia Cacica. Intervenţia este parte a modernizării DN 17 Suceava-Vatra Dornei, ieri, într-o întâlnire de la Palatul Administrativ, fiind analizat stadiul execuţiei şi identificându-se soluţii de accelerarea a acesteia. Tot în zonă, participanţii la trafic vor trebui mai dea dovadă de răbdare, întrucât podul de la Gura Humorului, în apropiere, nu va fi redat circulaţiei în zilele următoare, aşa cum se preconiza, ci abia înspre sfârşitul lunii septembrie. La fel, la Vama asfaltatul va fi terminat în a doua parte a lui octombrie, iar la Prisaca Dornei, cu toate că se lucrează, drumul continuă să arate rău. La Cîmpulung Moldovenesc, constructorii de la drumurile naţionale îşi declină responsabilitatea de a amenaja apărări de maluri pentru podeţe, aceştia aruncând pisica în curtea primăriei locale. Legat de acestea din urmă obiective, de-a lungul traseului s-au ivit şi dificultăţi privind sub-travesarea DN 17, preluarea scurgerilor din precipitaţii, precum şi accesul pe terenuri proprietate, în scopul amenajărilor specifice de dirijare a apei. Pe de altă parte, demn de semnalat teste faptul că, la Vatra Dornei, intervenţiile sunt la final, pregătindu-se recepţia finală a obiectivului. De asemenea, de luni va începe marcarea rutieră şi amplasarea mijloacelor de semnalizare verticalăe pe traseul Suceava - Gaura Humorului, pe ruta Gura Humorului-Cîmpulung Moldovenesc acestea nefiind încă aprobate. În cadrul discuţiilor accent s-a pus pe necesitatea înfiinţării, la intrarea pe DN 17, din drumurile judeţene sau comunale laterale, a unor de insule sau benzi de preselecţie, astfel încât să fie evitate accidentele de circulaţie. Potenţiale riscuri trebuie prevenite şi la sensul giratoriu lărgit din zona industrială Şcheia, expuşii fiind atât conducătorii auto, cât şi pietonii.
· Poliţiştii vor aplica amenzi drastice conducătorilor de vehiculele cu tracţiune animală care nu circulă pe drumurile ocolitoare
Marea problemă continuă să fie prezenţa atelajelor hipo pe DN 17. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a solicitat primarilor prezenţi să acceseze fonduri europene sau să identifice alte surse de finanţare pentru construirea de rute ocolitoare, atât pentru căruţe, cât şi pentru tractoare şi maşini agricole. Recomandarea vizează administraţiile din Ilişeşti, Stroieşti, Păltinoasa, Frasin, Vama, dar şi altele, dl. Flutur considerând necesare, de asemenea, gândirea unui sistem de presemnalizare a intersecţiilor cu drumurile de căruţe, instructaje cu căruţaşii, dar şi o hotărâre de consiliu judeţean privind un regulament de circulaţie şi de sancţionare a celor care încalcă restricţiile privind înscrierea pe DN 17. În acelaşi context, organele silvice vor trebui să nu mai elibereze documente de însoţire a material lemnos decât pentru transporturi făcute pe timp de zi. Poliţiştii vor aplica amenzi drastice conducătorilor de atelaje care nu se conformează, cu represalii fiind ameninţaţi şi edilii şefi care nu găsesc alternative pentru vehiculele cu tracţiune animală. „Administraţiile locale trebuie să-şi facă treaba, pentru că nu este plăcut să tot găsim bălegar de cal în plin centrul unei localităţi care, pe deasupra se mai vrea şi turistică”, a subliniat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu