Parc pe un bazin de adunare a apei din ploi
Primăria Suceava şi firma germană Pfeifer, care lucrează la modernizarea reţelelor de canalizare din reşedinţa de judeţ, vor amenaja un parc deasupra bazinului subteran de retenţie a apelor pluviale din cartierul Burdujeni-sat, construit în cadrul Programului ISPA. Parcul, aflat în apropierea sediului micro-primăriei din Burdujeni, pe strada „Iacob Zadic” se va întinde pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi şi va include, printre altele, un spaţiu verde, două parcări şi un loc de joacă pentru copii. Până acum a fost marcat traseul aleilor, în curs fiind aducerea pământului vegetal provenit de la de-copertarea terenurilor peste care va trece noua centură ocolitoare a urbei. „Dorim să iasă un parc frumos, cu toate dotările necesare pentru cetăţenii din preajmă”, declară viceprimarul Viorel Seredenciuc. Lucrările la bazinul de retenţie cu capacitatea de 1,2 milioane litri au durat circa un an, interval în care s-au tunat 1000 de metri cubi de beton. „Până acum nu a existat o amenajare specifică în cartierul Burdujeni-sat, toate apele pluviale fiind dirijate pe partea carosabilă, undeva în partea de jos a Burdujeniului”, precizează Viorel Seredenciuc. Compania Ludwig Pfeifer Germania, modernizează, pentru un contract de 20,96 milioane euro, reţele de canalizare le municipiului Suceava.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu