23 august 2009


Criza loveşte şi în pădurile sucevene

· Cererea de material lemnos diminuându-se, gateriştii din judeţ şi-au restrâns activitatea, iar tăierile ilegale s-au redus în mod vizibil
· În ciuda intensificării controalelor, în semestrul întâi din anul acesta au fost depistate 46 infracţiuni, cu 1721 de metri cubi doborâţi abuziv


Volumul de masă lemnoasă tăiată abuziv, numărul amenzilor şi infracţiunilor la regimul silvic rămân sub control, relevă statisticile inspectorilor silvici suceveni. Potrivit unei informări referitoare la activitatea pe prima jumătate anului în curs, cu toate că numărul inspecţiilor de fond efectuate s-a triplat(46 în 2008 şi 142 în perioada similară a lui 2009), numărul faptelor penale şi volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal rămân relativ constante(43 de infracţiuni cu 1553 de metri cubi doborâţi abuziv anul trecut şi 46 de infracţiuni cu 1721 de metri cubi în semestrul întâi din anul acesta). Potrivit oficialilor Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare(ITRSV), tendinţa poate fi pusă pe seama intensificării activităţii de consultanţă, îndrumare, obligare şi sancţionare a proprietarilor de păduri, în vederea asigurării serviciilor silvice obligatorii, în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Astfel, faţă de cele 155 de contravenţii aplicate în prima jumătate a lui 2008, proprietarilor care nu au încheiat un contract de administrare-pază cu structuri silvice autorizate, în primele 6 luni ale lui 2009 li s-au aplicat 1977 de amenzi, urmare a acestora deţinătorii de fond forestier decizând să depună, la ocoalele silvice, cereri de preluare în pază. De precizat este şi faptul că, pe fondul scăderii cererii de lemn, s-a diminuat corespunzător şi presiunea asupra pădurii, lucru vizibil în restrângerea activităţii procesatorilor de lemn din judeţ. În timpul celor 108 de controale de la instalaţiile de prelucrare şi depozitele de material lemnos, inspectorii silvici suceveni au dat 52 de sancţiuni contravenţionale, cu un total 52.100 de lei, fiind confiscaţi şi 254 de metri cubi de material lemnos. În prima jumătate a anului, lucrătorii ITRSV au făcut 355 de verificări la circulaţia materialului lemnos, pe durata acestora prescriind 80 de amenzi în sumă de 56.300 de lei şi confiscând 225 de metri cubi de lemn. „În continuare, întâmpinăm greutăţi în desfăşurarea activităţii de control pe linia respectării regimului silvic, acestea fiind legate de întârzierea apariţiei legislaţiei silvice, respectiv a normelor de aplicarea a Codului Silvic şi legii contravenţiilor”, ne-au declarat responsabili din cadrul ITRSV Suceava.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu