De o gravitate extraordinară
Infractori cu maşini ultra-rapide coordonaţi prin staţii radio
· Structurile de combatere a criminalităţii organizate desfăşoară activităţi specifice faţă de 15 persoane suspecte de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt calificat
În ultima perioadă se remarcă o accentuare a tendinţei de organizare a infractorilor care, în coordonarea şi desfăşurarea acţiunilor, folosesc staţii radio şi autovehicule performante. Afirmaţia aparţine preşedintelui Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică(ATOP) Suceava, Petru Carcalete, care a evidenţiat, ieri, în şedinţa Consiliului Judeţean, că aceştia se îndreaptă, preponderent, împotriva persoanelor care administrează sau transportă valori şi vizează societăţi sau locuinţe în care există valori, sediile de bănci, bancomatele, casele de amanet sau casele de schimb valutar. Probleme grave se întâlnesc şi în zonele rurale, în care continuă să se înregistreze infracţiuni de furt comise de persoane care, sub diferite pretexte, pătrund în locuinţe. De regulă, autorii obţin informaţii despre starea materială a localnicilor şi, ulterior, săvârşesc infracţiuni cu violenţe. Petru Carcalete relevă că, în vederea reducerii riscurilor şi vulnerabilităţii la evenimente de acest gen, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean monitorizează faptele comise de grupările infracţionale, dar şi acţiunilor unor persoane care pot dezvolta acţiuni violente cu impact asupra comunităţii, de felul celor întâlnite la Craiova, Baia Mare, Braşov şi Cluj Napoca. De asemenea, se desfăşoară acţiuni comune a structurii de investigaţii criminale şi a celei de ordine publică, scopul fiind identificarea şi reducerea expunerii societăţilor comerciale, unităţilor bancare, dar şi a persoanelor care le administrează. Printre altele – arată şeful ATOP - sunt în curs activităţi specifice faţă de 15 persoane suspecte de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt calificat. Activitatea infracţională a fost documentată pentru 6 dintre acestea, urmărite fiind pentru tâlhărie şi constituire într-un grup infracţional organizat. În cazul a încă doi membri ai grupării, structurile de combatere a criminalităţii organizate au documentat implicarea în traficul de droguri de mare risc. „În prezent au rămas în liberate 7 persoane suspecte de implicarea în infracţiunile îndreptate împotriva valutiştilor. Se preconizează reorganizarea grupării, prin atragerea de noi membri în vederea continuării acţiunilor criminale”, precizează Petru Carcalete.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu