20 martie 2019


Un amator pentru reabilitarea termică a sediului Primăriei Suceava, abia la a treia încercare de găsire a constructorului  
·        Oferta este înregistrată după ce s-a făcut o actualizare a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei, în sensul creşterii acestora, noua valoare de la care porneşte licitaţia fiind cea de 6,69 de milioane de lei fără TVA.
·        „Îmi doresc din toată inima să fie o ofertă câştigătoare, să fie eligibilă, corectă, în conformitate cu caietul de sarcini, în aşa fel încât să putem demara lucrările la acest proiect important”, a declarat  primarul Ion Lungu.
Un ofertant s-a arătat interesat de executarea lucrărilor de reabilitare termică a sediului Primăriei municipiului Suceava, aceasta fiind cea de treia oară în care autorităţile administraţiei publice locale sucevene organizează licitaţie pentru desemnarea constructorului. Este vorba despre societatea comercială Loyal Impex Suceava, împreună cu doi subcontractanţi, respectiv Casa Grup şi Euro Design, ambii din Suceava. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care precizează că oferta este înregistrată după ce s-a făcut o actualizare a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei, în sensul creşterii valorii acestora din urmă. „În sfârşit avem depusă o ofertă la proiectul de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei municipiului Suceava. Îmi doresc din toată inima să fie o ofertă câştigătoare, să fie eligibilă, corectă, în conformitate cu caietul de sarcini, în aşa fel încât să putem demara lucrările la acest proiect important”, a declarat şeful executivului municipal, precizând că noua valoare de la care porneşte licitaţia este cea de 6,69 milioane de lei fără TVA.  Pe 10 octombrie 2018, după o primă încercare, Ion Lungu anunţa că la licitaţia deja ţinută nu s-a arătat interesată nicio societate, punând reticenţa pe seama complexităţii intervenţiilor, dar şi a lipsei mânii de muncă cu calificarea necesară. Licitaţia pentru desemnarea constructorului a fost reluată „de urgenţă” pe 31 octombrie, însă firma care a cumpărat caietul de sarcini nu a mai intrat şi în etapa finală. Licitaţia a fost relansată în ianuarie 2019, contractul de finanțare a Proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Primăriei municipiului Suceava” fiind semnat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”. Durata de realizare este de 24 de luni, printre principalele intervenţii la clădirea administrativă din Areni numărându-se îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii; reabilitarea și modernizarea instalațiilor de preparare și transport a agentului termic; utilizarea resurselor regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea apei calde de consum; montarea unei pompe de căldură; demontarea caloriferelor și înlocuirea cu ventilo-convectoare; înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incadescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață; înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice.