07 martie 2019


În şedinţa ordinară din martie,
Aleşii locali suceveni vor delibera asupra preluării Parcului Şipote şi Pădurii Zamca
·        „Ne-am grăbit încet, întrucât dacă nu ne făceam treaba cum trebuie, documentaţia se întorcea la Primărie, ceea ce nu ar fi fost prea plăcut”, a declarat primarul Ion Lungu.
Un proiect de hotărâre de Consiliul Şocal privind preluarea de către Primăria Suceava a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca va ajunge pa masa deliberativului municipal în şedinţa ordinară de la sfârşitul aceste luni. Cel puţin aşa susţine Ion Lungu, primarul Sucevei, conform căruia demersurile de la Regia Autonomă a Pădurilor Romsilva au fost aproape finalizate.           „Am finalizat măsurătorile în pădure şi am avut discuţii la Direcţia de Patrimoniu a Romsilva. Până acum totul este în odine, însă trebuie făcut un punctaj, cu fiecare element în parte, iar în luna martie vom intra cu proiectul de hotărâre în Consiliul Local. Ne-am grăbit încet, atributul de a face măsurătorile fiind al Primăriei, iar dacă nu ne făceam treaba aşa cum trebuie, deranjând până la nivel de Romsilva şi Guvern, documentaţia se întorcea la Primărie, ceea ce nu ar fi fost prea plăcut”, subliniază primarul Ion Lungu. Municipiul Suceava a reuşit să obţină, prin Legea nr. 220 din 2018 - iniţiată de către parlamentarii judeţeni şi aprobată în forul legislativ naţional -, transferarea Pădurii-parc Şipote de la Ocolul silvic Pătrăuţi, respectiv Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în administrarea municipiului. În cauză este un total de 156,28 de hectare, respectiv 50,56 de hectare din „trupul Cetate-Brădet”, zona Şipote şi 105,72 de hectare din trupul „Zamca”. Primăria caută o nişă în prevederile axelor programelor Uniunii Europene, astfel încât să poată atrage finanţare europeană nerambursabilă pentru reabilitarea Parcului Şipote. În exerciţiul financiar 2007-2013, autorităţile administraţiei publice locale din reşedinţa de judeţ au întocmit şi promovat un proiect cu acest obiectiv, însă, ca urmare a faptului că Primăria nu avea calitatea de proprietar, cererea de finanţare a fost trecută „în rezervă”. Edilul-şef Ion Lungu susţinea că, în condiţiile în care finanţarea europeană, estimată la circa 2 milioane de euro, nu va putea fi accesată, reabilitarea Parcului Şipote ar putea fi făcută cu alocare din bugetul municipiului Suceava.