Portofoliu de proiecte de peste 52 de milioane de euro, la Primăria
municipiului Suceava
·
„Mă bucur
că lucrurile încep să se dezlege, pentru că mâine-poimâine suntem în 2020, şi
nu am ajuns să implementăm aceste proiecte. Sigur, va mai fi o perioadă de
prelungire, însă noi încercăm să ne facem datoria”, a declarat primarul Ion Lungu., menţionând că partea
de participare a municipiului este de
2,13 milioane de euro, bani asiguraţi din venituri proprii.
Primăria municipiului Suceava are, pentru exerciţiul financiar european
2014-2020, un consistent portofoliu de proiecte. Anunţul a fost făcut ieri,
într-o conferinţă de presă, de către primarul Ion Lungu, care a iterat că,
valoarea proiectelor, aflate în diferite faze, s-ar ridica la 52,18 milioane de
euro. „Lucrurile intră într-o linie dreaptă cu proiectele europene, prima
licitaţie publică - cu clauză suspensivă, deoarece bugetul nu este aprobat - va
avea loc pe 10 aprilie 2019, pentru Centrul multifuncţional din
Iţcani. Suntem, de asemenea, pregătiţi pentru gcel rădiniţa din Burudjeni-sat,
iar între timp au venit încă două aprobări pentru proiecte care au trecut de
faza de eligibilitate, cel privind modernizarea pentru învăţământ dual a
clădirilor de la Colegiul Tehnic Alimentar şi privind ” a spus Lungu. Conform edilului-şef sucevean, efectiv se poate
vorbi despre 13 proiecte cu finanţare nerambursabilă, dintre care 11 aferente
Axei nr. 4 „Dezvoltare durabilă” a Programului
Operaţional Regional (POR) 2014-2020. În cauză sunt „Sistem integrat de
transport public ecologic”, cu achiziţionarea a 40 de autobuze electrice,
„Implementarea sistemului de management al traficului”, şi „Achiziţia de
mijloace de transport public”, respectiv de dotare cu încă 15 autobuze
electrice, acestea fiind depuse în cadrul Axei 4.1. În ceea ce priveşte Axa
4.2. „Reconversie şi reconstrucţie a terenurilor degradate”, autorităţile
administraţiei public locale enumără Amenajarea zonei de a agrement de pe malul
râului Suceava; Amenajarea unei zone de agrement în Parcul Şipote; „Centrul
multifuncţional Arta” din Iţcani şi „Reabilitarea de spaţii publice în cartiere
cu comunităţi defavorizate”, respectiv a stadionului Iţcani. Tot în cadrul acestei
axe, în domeniul educaţiei sunt evidenţiate construirea unei grădiniţe în
cartierul Burdujeni-sat, a unei unităţi de învăţământ preşcolar în centrul
Sucevei, precum şi a altei grădiniţe în cartierul Iţcani, în parteneriat cu
Ministerul Educaţiei. Amintite sunt şi proiectele de la Colegiul Tehnic „Petru
Muşat” şi Colegiul Tehnic Alimentar, pentru învăţământul dual. La urmă a fost
lăsat proiectul de „Creştere a eficienţei energetice” a clădirii Primăriei
municipiului Suceava, cât şi proiectul „Administraţie eficientă pentru toţi”,
în cadrul POCA 2014-2020. Primarul a ţinut să menţioneze faptul că încă două
proiecte cu finanţare nerambursabilă elveţiană sunt încă în curs de
implementare, respectiv cele de modernizare a iluminatului public şi de dotare
cu microbuze electrice. „Fie că sunt la implementare-finalizare, cum sunt cele
cu fonduri elveţiene, fie că se află în faze de proiectare, aprobare sau de licitaţie,
valoarea totală a proiectelor cu fonduri elveţiene şi fonduri europene se
ridică la 60,9 milioane de euro. Mă bucur că lucrurile încep să se dezlege,
pentru că mâine-poimâine este 2020, şi
nu am ajuns să implementăm aceste proiecte. Sigur, va mai fi o perioadă de
prelungire, însă noi încercăm să ne facem datoria ”, a declarat Ion Lungu,
primarul Suceava, menţionând că partea de participare a municipiului este de 2,13 milioane de euro,
bani asiguraţi din venituri proprii.