Anul trecut,
Judeţul Suceava a fost abandonat
de 15 firme cu capital străin
·
Au părăsit judeţul, printre altele, 6 societăţi austriece, două franceze şi
una germană, din totalul retras 6 fiind din domenii „căutate” precum comerţul
cu ridicata (4) şi transportul şi depozitare (2).
·
La începutul lui 2018, judeţul Suceava avea, de asemenea, cu 15 firme cu
participare externă în minus în comparaţie cu debutul lui 2017.
Judeţul Suceava are înregistraţi, la început de 2019, 885 agenţi economici cu participare străină,
se arată în Raportul privind starea economico-socială a judeţului în anul 2018.
Conform acestuia, faţă de anul precedent, numărul firmelor cu aport extern de
capital a scăzut, în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului dispărând
15 agenţi firme cu participare străină. Potrivit analizei prezentate în şedinţa
Colegiului prefectural, pe primul loc al investitorilor externi, după numărul
de firme, se află Italia, cu 244 de societăţi comerciale cu participare
străină, după care vine Germania-cu 79; Ucraina-cu 67; Spania-cu 62; Franţa-cu
55; Austria-cu 46; Turcia-cu 43 şi SUA cu 39 de firme. Din punct de vedere al
capitalului social mărimea capitalului social, pe primele două poziţii a
topului agenţilor economici cu participare externă din judeţul Suceava se află
Austria, cu 1176,70 milioane de lei şi Franţa-cu 111,24 milioane de lei. Urmează
apoi, în odine descrescătoare, Luxembrug, Marea Britanie, Elveţai, Italia, Germania şi
Belgia. Principalele domenii în care activează firmele cu capital străin sunt
comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor
şi motocicletelor-270 de societăţi comerciale; industria prelucrătoare-118;
construcţiile 117; transportul şi depozitarea-80 şi hotelurile şi restaurantele-56
de agenţi economici cu participare externă de capital. La începutul lui 2018,
judeţul Suceava avea, de asemenea, cu 15 firme cu participare străină în minus
în comparaţie cu debutul lui 2017.