18 martie 2019


Salubritatea cursurilor de apă sucevene, verificată de 3 echipe mixte
·        Desemnate de către prefectul Mirela Elena Adomnicăi, acestea au în componenţă reprezentanţi ai Prefecturii, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere SGA şi ISU, descinderile având loc până la finele lunii viitoare.   
·        Anul trecut au fost depistate nereguli pe raza a 7 unităţi administrativ-teritoriale din județ, prilej cu care s-au dat amenzi şi avertismente, fiind dispuse, totdată, şi măsuri de remediere a deficienţelor. 
Trei comisii mixte constituite prin ordin de prefect verifică, de la începutul acestei săptămâni, salubritatea cursurilor de apă, cât şi modul în care s-au amenajat şanţuri şi rigole în vederea asigurării secţiunilor de scurgere a apelor mari de pe raza localităţilor judeţului Suceava. Mirela Elena Adomnicăi prefectul de Suceava, coordonatorul structurilor amintite şi  preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă informează că din comisii fac parte reprezentanţi  ai Prefecturii, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, iar la solicitarea acestora, la controale vor lua parte şi inspectori ai Gărzii Forestiere. Cele trei comisii vor fi  pe teren  până pe 30 aprilie, iar conform calităţii lor de şefi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, primarii vor fi obligaţi să sprijine activitatea controlorilor. În principal, aceştia din urmă se vor axa pe verificarea modului în care au fost puse în practică măsurile dispuse şi efectuate lucrările impuse cu ocazia controalelor întreprinse, pe aceeaşi temă, în 2018. Controalele au în vedere depistarea  eventualelor depozite de deşeuri şi a celor de material lemnos d  pe malurile şi din albiile cursurilor de apă, precum şi din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor, care, „prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii”. De asemenea, urmărite sunt descoperirea depozitelor de material lemnos de pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost amenajate şi întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, precum şi îngrijite cursurile de apă din interiorul localităţilor. Totodată, vor fi verificate  zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă în care au avut loc inundaţii în anul 2018; stadiul lucrărilor de remediere realizate, precum şi măsurile dispuse la nivel local. Deficienţele constatate în timpul controalelor din această primăvară, însoţite de măsuri şi responsabilităţi, vor face obiectul unui raport care va fi elaborat în perioada 7-9 mai şi  care va fi înaintat, spre aprobare prefectului prefectului Mirela Elena Adomnicăi. De menţionat este faptul că,  în anul 2018, pe durata campaniei de controale privind salubritatea cursurilor de apă au fost depistate nereguli pe raza a 7 unităţi administrativ-teritoriale din județ, prilej cu care s-au dat amenzi şi avertismente, fiind dispuse şi măsuri de remediere a deficienţelor.