Peste 50 de staţii pentru autobuzele electrice achiziţionate cu
finanţare europeană
·
Acesta au fost
aprobate în şedinţă extraordinară a deliberativului, iar alături de platforma
de garare noile staţii sunt absolut obligatorii în vederea depunerii proiectului
la ADRNE.
Primăria municipiului Suceava va depune, la finele lunii noiembrie, la
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, proiectul „Sistem integrat de
transport ecologic”. În acest sens, ieri, în şedinţă extraordinară, a fost
necesară „completarea domeniului public al municipiului Suceava cu terenurile
aferente a 52 de staţii de autobuz”. „Sunt necesare aceste lucruri pentru a
definitiva documentaţia pe care intenţionăm să o depunem la sfârşitul lunii
noiembrie. Vrem să intrăm cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici în
şedinţa ordinară a Consiliului Local, dar până atunci trebuie să facem operaţiunile
de intabulare de la Cadastru”, a declarat primarul Ion Lungu. În inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Suceava se află
evidenţiate 23 de terenuri aferente staţiilor de călători, investiţiile făcute
necesitând şi amplasarea a altora. Reamintim că, în cadrul Programului
Operaţional Regional POR 2014-2020, municipiul Suceava intenţionează să
acceseze 25,4 de milioane de lei pentru achiziţionarea a minim 40 de autobuze
electrice cu sistem de e-tiketing şi de „monitorizare în trafic a flotelor”. Depunerea
proiectului este condiţionată şi de înfiinţarea unei platforme de garare autobuzelor
electrice şi încărcare a acumulatorilor, obiectivul urmând a fi materializat la
capătul străzii „Căpitan Grigore Andrei”, „pe un tăpşan” din Burdujeni, cu un necesar
financiar de 2,18 milioane de lei, respectiv de circa 650.000 de dolari. Termenul
de execuţie este de 3 luni, lucrările incluzând inclusiv realizarea
terasamentului rutier, a unui zid de sprijin şi a împrejmuirii. Suma asigurată din
fonduri europene, pe lângă cele menţionate finanţată fiind şi introducerea
reţelelor de utilităţi. La licitaţia pentru proiectarea şi amenajarea
platformei betonate a Diviziei electrice a societăţii comerciale Transport
Public Local s-au înregistrat 5 oferte, în urma evaluării tehnico-financiare
câştigătoare fiind declarată, pentru 2,14 milioane de lei, o asociere de firme
având ca lider pe Florconstruct Suceava.